Victoria Iftodi a fost numită în funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Guvernului
Victoria Iftodi, care în ultimele luni a fost membră a Consiliului de Integritate al Autorităţii Naţionale de Integritate, a fost desemnată în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Candidatura a fost aprobată în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri de miercuri, 3 mai.

Victoria Iftodi a fost propusă la această funcţie de o comisie a cărei preşedinte este ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari. În cursă s-au înscris doar doi candidaţi, cel de-al doilea fiind Mihai Corj care a participat şi anterior la un concurs pentru postul de magistrat la Curte, potrivit anticorupție.md.
În cadrul şedinţei de Guvern, ministrul Vladimir Cebotari a precizat că mandatul judecătorului Alexandru Tănase, care a ocupat funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, a expirat pe 8 aprilie, iar astăzi este ultima zi în care Guvernul trebuia să numească un nou judecător.
Victoria Iftodi a deținut funcția de ministru al Justiției în Guvernul Tarlev, în perioada 2005-2006. Ulterior, ea a fost ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, dar și reprezentanta ţării pe lângă UNESCO.
La sfârşitul lunii decembrie 2016, Victoria Iftodi a fost desemnată de Guvern în calitate de membru al Consiliului de Integritate al Autorităţii Naţionale de Integritate. Propunerea a venit din partea ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, care a afirmat că aceasta a fost cea mai bună candidatură care putea fi găsită.
Victoria Iftodi va avea un mandat de şase ani.


