Viceministrul Sănătăţii recunoaşte că l-a minţit pe Iurie Leancă
Viceministrul Sănătăţii a recunoscut astăzi că funcţionarii din Minister l-au informat eronat pe premierul desemnat Iurie Leancă privind existenţa stocurilor de medicamente în spitale.

"În cadrul stabilit de către Ministerul Sănătăţii, noi l-am informat şi noi trebuie să purtăm această responsabilitate pentru informarea eronată", a declarat Mihai Ciocanu, după o şedinţă cu factori de decizie pe marginea insuficienţei de produse famarceutice şi consumabile în spitale.
Viceministrul Sănătăţii s-a grăbit însă să plaseze vina pe şefii spitalelor care ar fi transmis informaţii greşite către Minister.Mihai Ciocanu a explicat deficitul de medicamente prin faptul că furnizorii nu-şi onorează contractele pe care le-au câştigat la licitaţii în septembrie trecut. Demnitarul a admis că aceştia sunt nemulţumiţi să suportă pierderi de până la 30 de procente din cauza devalorizării leului faţă de valutele forte.
Pe de altă parte, şeful Agenţiei Medicamentului, Alexandru Coman, a insistat că problema deficitului trebuie soluţionată prin onorarea obligaţiunilor contractuale de către furnizori. Factori decizionali de la Ministerul Sănătăţii urmează să se întâlnească cu furnizorii până în seara zilei de astăzi.
PUBLIKA.MD aminteşte că, la o emisiune difuzată la Televiziunea Naţională, săptămâna trecută, Iurie Leancă a spus că a fost minţit de "unii funcţionari" privind stocurile de medicamente şi a adăugat că aceştia "trebuie băgaţi la puşcărie".


