Viceministrul de Externe Andrei Popov a participat la Reuniunea Coordonatorilor Naţionali GUAM
În perioada 9-10 aprilie, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov s-a aflat într-o vizită de lucru la Baku, Republica Azerbaidjan, prilejuită de participarea sa la cea de-a 24-a Reuniune a Consiliului Coordonatorilor Naţionali a Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - GUAM, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cursul reuniunii au fost examinate chestiuni legate de activitatea acestei organizaţii, vizînd, în special, interacţiunea statelor-membre ale GUAM în cadrul organismelor internaţionale, dezvoltarea cooperării sectoriale, colaborarea economică, combaterea crimei organizate, colaborarea cu statele partenere şi organizaţiile internaţionale.
De asemenea, a fost abordat stadiul realizării proiectelor concrete comune în formatul GUAM-Japonia (turism, energetică, transport, situaţii excepţionale) şi s-a aprobat proiectul unui program de cooperare dintre GUAM şi Japonia. Pronunţîndu-se pentru intensificarea interacţiunii între misiunile diplomatice ale statelor-membre pe lîngă ONU, OSCE şi Consiliul Europei, şefii delegaţiilor au efectuat un schimb de opinii privind promovarea unor proiecte de rezoluţii comune în cadrul Adunării Generale a ONU referitor la problematica conflictelor îngheţate şi cooperării dintre GUAM şi ONU.
În timpul vizitei sale la Baku, Andrei Popov a avut o convorbire cu Elmar Mamediarov, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Azerbaidjan, care a menţionat dinamica pozitivă a dialogului politic bilateral şi necesitatea consolidării dimensiunii economice a raporturilor dintre cele două state. Un rol central în acest sens îi revine Comisiei interguvernamentale mixte moldo-azere care, după o pauză de 5 ani, urmează să se desfăşoare la Chişinău pe 26 aprilie a.c.
Programul vizitei viceministrului moldovean a inclus, de asemenea, întrevederi de lucru cu Araz Azimov şi Halaf Halafov, viceminiştri de Externe ai Azerbaidjanului, Nikolai Vashahidze, prim-viceministru al Afacerilor Externe al Georgiei, precum şi cu Eduard Biriukov, Secretarul General al Comisiei Interguvernamentale a Coridorului de transport Europa-Caucaz-Asia (TRACECA).


