Vezi de ce este nemulţumit premierul
Premierul Vlad filat consideră firesc faptul ca liderul liberal Mihai Ghimpu să facă parte din Biroul Permanent al Parlamentului. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. Reamintim că, anterior, PL a pregătit o iniţiativă legislativă care prevede modificarea numerică a Biroului Permanent de la 13 membri la 14.

„Eu cred că este absolut firesc ca domnul Ghimpu să se regăsească în Biroul Permanent al Parlamentului. Nu aceasta este problema. Ţine de comunicarea şi de abordarea unei probleme, în cazul dat, care ţine de Biroul Permanent, în complexitatea sa. Urmează să comunicăm suficient şi să depăşim această situaţie.”, a declarat Vlad Filat.
Reamintim că, anterior, Mihai Ghimpu s-a arătat nemulţumit de unii colegi de Alianţă care, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, numiri şi imunităţi s-au pronunţat împotriva modificării componenţei Biroului Permanent al Parlamentului.
În cele din urmă, după lungi dezbateri, proiectul PL a fost avizat pozitiv de Comisia Juridică, cu condiţia ca acesta să nu conţină niciun nume.
"PCRM a votat pentru PL, iar PD şi PLDM nu au votat. Colegii nu sunt cinstiţi cu noi, ei fac jocul lui Dodon. Nu mă interesează cum votează comuniştii, dar de ce nu votează colegii, pentru că noi avem un angajament. Se pare că s-a cam răcit timpul de afară. Dacă nu vom conștientiza ce înseamnă o echipă, poate să se facă și mai rece", a declarat liderul liberal Mihai Ghimpu în cadrul unei emisiuni de la postul naţional de televiziune.
Totodată, în cadrul şedinţei Comisiei juridice s-a produs un schimb de replici dure dintre Mihai Ghimpu şi liberal-democratul Tudor Deliu. Astfel, Deliu a declarat că nu poate susţine acest proiect, deoarece nu a fost discutat în cadrul PLDM şi astfel nu are o poziţie. Acest lucru a stârnit furia lui Ghimpu. „Dar noi când am votat pentru prim-ministrul vostru am avut poziţie, ce bravi sunteţi voi”, a replicat liberalul.


