Vezi cum va fi păzit noul Preşedinte al Republicii Moldova!
Igor Bodorin, şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, a povestit, în exclusivitate pentru TRIBUNA, cum va fi asigurată paza noului Preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a fost ales de Parlament în această funcţie vineri, iar ieri mandatul său a fost validat de către Curtea Constituţională.
Igor Bodorin, şeful SPPS:
”Numărul de angajați care vor asigura paza Preşedintelui nu vi-l pot divulga, deoarece acesta este un aspect care ţine deja de securitate. Totodată, precizez că acest număr nicidecum nu-l depășește pe cel al bodyguarzilor ce au asigurat paza celorlalți Președinți care au activat anterior.
Măsurile de protecție sînt realizate în regim de 24 de ore. Atunci cînd Președintele este în activitate (mă refer la perioada de zi), desigur că paza sa este asigurată de un număr mai mare de persoane. Dar și în perioada de noapte, de asemenea, sînt persoane care asigură securitatea domiciliului Președintelui și, în caz de necesitate, ei pot interveni oricînd.
Apartamentul în care locuiește la momentul actual Președintele este asigurat cu protecție 24 de ore. În același format va fi asigurată și paza Reședinței după ce Preşedinte va trece în ea. De fapt, pe parcursul ultimilor 20 de ani, Reşedinţa a fost în permanență sub paza Serviciului nostru.
Copii Președintelui nu beneficiază de pază. Am rămas nemulțumit ieri cînd am auzit o informație în presă precum că și copiii Președintelui ar beneficia de pază. Se făcea referinţă la prezenţa unuia din fiii Preşedintelui la un club de sport. Nu este corectă această informație – nici unul dintre copii nu beneficiază de pază. În genere, noi nu asigurăm paza membrilor familiei Președintelui. Chiar dacă cineva din familie și-ar dori să beneficieze de pază, atunci va putea apela la cineva privat, dar nicidecum la Serviciul nostru. Desigur, în anumite condiții, dacă ar fi informații că viața unui membru al familiei Preşedintelui este pusă în pericol din cauza activităţii şefului statului, atunci desigur poate fi luată decizia prin care și acestui membru al familiei să-i fie asigurată paza. Dar, în general, noi nu asigurăm paza nici unui membru al familiei Președintelui”.
Aurelia Ţurcanu
Foto: Andrei Boguş





