Vezi aici ce au discutat Iurie Leancă şi Michael Spindelegger la Viena
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Vicecancelarul Federal, Ministrul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria, Michael Spindelegger. Intalnirea a avut loc pe data de 6 martie 2012.

Cei doi miniştri au trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale, precum şi perspectivele de cooperare dintre cele două state. Un subiect aparte l-a constituit eforturile de integrare europeană întreprinse de către Guvernul Republicii Moldova. În acest context, Viceprim-ministrul Leancă a apreciat înalt disponibilitatea Austriei de a susţine în continuare Republica Moldova în procesul de integrare europeană, în special în cadrul dialogului privind liberalizarea regimului de vize, creării Zonei de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat şi urgentării semnării Acordului privind Spaţiul Aerian Comun.
De asemenea, şeful diplomaţiei moldoveneşti a salutat poziţia Austriei de aplicare a principiului diferenţierii în dependenţă de performanţele statelor - “mai mult pentru mai mult”.
În cadrul discuţiilor, a fost, de asemenea, abordată situaţia social-politică din Republica Moldova şi evoluţiile în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, sespune in comunicatul serviciului de presa al MAEIE.


