Vești proaste pentru Mihai Ghimpu
Cei șapte deputați liberali, membri ai grupului de inițiativă pentru crearea Partidului Liberal Reformator, nu intenționează să părăsească fracțiunea liberală în sesiunea de toamnă-iarnă.

Contactată de Ziarul NAȚIONAL, liberala Ana Guțu ne-a declarat că nu vede niciun motiv pentru care ea și colegii săi ar părăsi fracțiunea în care a ajuns în Legislativ.
„Regulamentul Parlamentului stabilește că fracțiunile și grupurile parlamentare se formează în primele săptămâni de activitate a Parlamentului nou ales. Noi am decis să rămânem în fracțiunea Partidului Liberal. Nu știu cât timp, dar deocamdată așa am decis”, ne-a comunicat Guțu.
Totuși, deputatul nu exclude că după lansarea oficială a Partidului Liberal Reformator, ar putea avea loc schimbări și în Parlament.
Precizăm că după sciziunea produsă în aprilie curent în Partidul Liberal, certurile dintre cele două grupuri de deputați membri ai fracțiunii PL nu au contenit în Parlament.
În pofida solicitărilor repetate din partea liderului liberalilor Mihai Ghimpu de a-i elimina din fracțiune pe reformatori, secretariatul Parlamentului a considerat cererea nefondată. Astăzi, fracțiunea PL are doi șefi de fracțiune. Unul oficial, anunțat la formarea Parlamentului, Ion Hadârcă. Și altul, nerecunoscut oficial, Valeriu Munteanu, ales de cinci deputați liberali.


