Verdictul privind referendumul din România
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat până pe 12 septembrie pronunţarea deciziei în privința referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

La această hotărâre au ajuns astăzi magistrații CCR, care urmează să verifice listele electorale până la acea dată.
În această situație, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar al României până la 12 septembrie.
Curtea Constituţională a reluat astăzi şedinţa, după ce ieri au amânat-o și au cerut informaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor referitor la numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie. MAI a comunicat deja că acesta este de 18 292 514.
Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC, precizează Mediafax.ro.
Până acum au fost înregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central în legătură cu referendumul privind demiterea preşedintelui României desfăşurat pe 29 iulie.
După înregistrare, s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate un număr de 18 548 de procese-verbale întocmite de secţiile de votare din ţară şi străinătate. În acelaşi timp, au fost înregistrare trei dosare având ca obiect contestaţii, precum şi mai multe cereri din partea cetăţenilor cu privire la rezultatul referendumului, se spune într-o declarație a CCR.


