Veaceslav Untilă: „Nu am dispărut din viaţa publică, poate am fost mai puţin vizibil”
„Nu am dispărut din viaţa publică, poate am fost mai puţin vizibil”, astfel a răspuns Veaceslav Untilă, vicepreşedintele Partidului Liberal, la întrebarea reporterului TRIBUNA ce l-a determinat să accepte funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat şi să revină pe această cale în viaţa publică.

„Eu cred că anume această stare de spirit m-a determinat să accept funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat, cu atît mai mult că pentru mine domeniul nu este unul străin. În Parlament, am activat în Comisia de Administrare Publică, Ecologie şi Amenajare a Teritoriului. Mai mult chiar, pe parcursul a doi ani de zile am condus această Comisie”, a menţionat el.
Un alt argument care l-a determinat pe Veaceslav Untilă să preia noua funcţie este faptul că „are forţe suficiente şi face parte dintr-o formaţiune politică, care şi-a asumat această guvernare, alături de alte partide din AIE”. „Nu pot să stau într-o parte – vreau şi eu să-mi aduc aportul pentru ca lucrurile în Republica Moldova să meargă pe calea cea bună. Mă conduc în viaţă de un principiu: „Dacă vrei să învingi, luptă” şi eu am de gînd să lupt în continuare”, a spus el.
Întrebat ce planuri de viitor are, Veaceslav Untilă a răspuns: „Nu aş vrea să fiu declarativ, dar, prin activitatea politică pe care o desfăşor, aş vrea să fiu şi în continuare util societăţii”.


