Valeriu Streleț: „Guvernul a făcut tot ce a fost posibil”
„Guvernul a făcut tot ce a fost posibil în condiții de instabilitate politică, care au existat pînă în martie 2012 și în condițiile în care avem o opoziție total atipică în Republica Moldova, o opoziție care, de dragul unei iluzorii reveniri la putere, este gata să sacrifice însăși statul Republica Moldova”.

Astfel a calificat cei trei ani de aflare în funcţie a Guvernului Filat, liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleţ.
El a declarat pentru TRIBUNA că „Guvernul a făcut multe lucruri importante pentru Republica Moldova: a scos țara din izolare internațională, a asigurat creșterea economică în 2010 şi în 2011, a asigurat un parcurs european stabil şi calitatea de lider în Parteneriatul Estic”.
„În această perioadă s-au început importante lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere, care cred că le-au remarcat toți cetățenii. De asemenea, a fost asigurată o autentică libertate de exprimare, o autentică libertate și diversitate media. Tot în această perioadă au fost implementate reforme sensibile, dureroase, care pe alocuri provoacă opoziţie, uneori și nedumerire, cum ar fi reformele în sistemul educației, în sistemul juridic, în organele de drept, dar care, cu siguranță, încă urmează să aducă cele mai bune rezultate care să le resimtă cetățenii în viitorul apropiat”, a spus Valeriu Streleţ.
Potrivit spuselor sale, Guvernului este funcțional şi face faţă sarcinilor ce stau în faţa sa.


