Valeriu Lazăr: ”Datoriile Transnistriei nu sunt și datoriile R.Moldova”
Politicienii din R.Moldova trebuie să aibă mai multă voință și să acorde o atenție sporită reformelor.Părerea aparține ministrului economiei, Valeriu Lazăr.

Oficialul a specificat că anul acesta vine momentul adevărului, iar partidele aflate la guvernare trebuie să înțeleagă că scuze nu mai există.
”Reforme de dragul reformelor nu se fac. Nu trebuie să inventăm nimic. În loc să implementăm strategiile stabilite, noi încercăm să inventăm altele noi. Trebuie să facem în primul rând ceea ce dă un rezultat mai rapid”, a menționat Valeriu Lazăr în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV.
Potrivit ministrului economiei, bugetul R.Moldova pentru anul curent trebuie suplimentat cu 1,4 mlrd. de lei.
"Noi avem un exerciţiu greu care vizează bugetul de anul acesta. Trebuie să găsim suplimentar 1,4 mlrd de lei. FMI a spus: e problema voastră ce faceţi”, a specificat Lazăr.
De asemenea, acesta a mai adăugat că actualmente R.Moldova nu are datorii , deoarece datoriile Transnistriei pentru gaz, nu reprezintă și datoriile R.Moldova.
”Pentru mine datoria R.Moldova înseamnă datoria statului. R.Moldova la momentul actual nu are datorii. Trebuie să mergem pe principiul cine consumă, acela plăteşte”
Ministrul economiei a mai adăugat că principalul partener de comerţ exterior al R.Moldova este Uniunea Europeană, care se află în recesiue.
”Avem creştere la export cu UE de 4% şi de 20% cu statele CSI. Astea sunt realităţile când depinzi de comerţul exterior. Şi noi depindem de export, de remitenţele externe şi de investiţiile străine directe”, a specificat Lazăr.
Sursa:www.union.md


