Usatîi susține că PN va boicota referendumul organizat de Dodon
Fracțiunea „Partidul Nostru” a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a intervenit, prin Skype, liderul acesteia, Renato Usatîi, care a declarat că formațiunea politică, pe care o reprezintă, va boicota referendumul pe care Igor Dodon îl organizează în toamna acestui an.

”Noi nu o să participăm. Dodon nu are inițiativele lui, iar Plahotniuc îl manipulează în detalii. Desigur că el o să-i dea voie lui Dodon să anuleze miliardul pus pe spatele oamenilor. Boicotăm tot și nu participăm. Lasă-i pe ei să face ce vor. Noi mergem înainte și o să facem niște mișcări”, a declarat Renato Usatîi, citat de tv8.md.
Menționăm că, Președintele țării, Igor Dodon, în luna martie a acestui an, a semnat un decret prin care pe data de 24 septembrie va fi organizat un Referendum consultativ în cadrul căruia vor fi abordate următoarele teme: abrogarea legii prin care miliardul furat din sistemul bancar a fost transformat în datorie de stat, acordarea de împuterniciri suplimentare președintelui, scăderea numărului de deputați și introducerea în școli a „Istoriei Moldovei”.


