Următoarea rundă de negocieri în formatul «5+2» va avea loc în Septembrie
Următoarea rundă de negocieri privind reglementarea diferendului transnistrean în formatul «5+2» va avea loc în luna septembrie 2012, a declarat ministrul Afacerilor Externe a pretinsei RMN, Nina Ştanski în cadrul video-conferinţei de la Viena.

Conferinţa a fost deschisă de către reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Erwan Fouéré, care consideră că negocierile actuale sunt productive, deoarece au fost găsite compromise în câteva direcţii. Este vorba de chestiuni social-economice şi cele, legate de educaţie.
«Astăzi a luat sfârşit întrevederea de lucru de 2 zile, pe care o consider destul de productivă. Am reuşit să discutăm chestiuni, legate de libera deplasare a cetăţenilor şi mărfurilor. Este vorba de transportul auto şi cel feroviar», a menţionat Nina Ştanski.
La rândul său, vice-premierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a specificat, că deşi nu s-a reuşit discutarea tuturor chestiunilor planificate, au fost, totodată, soluţionate un şir de probleme importante. Referitor la transportarea pasagerilor şi mărfurilor, Carpov a menţionat că au fost găsite soluţii pentru transportul de pasageri. «Am ajuns la înţelegerea, că unele trenuri vor circula prin staţiile Bender şi Tiraspol. Şi primul va fi trenul spre Rostov», a specificat Eugen Carpov.
Runda actuală este deja a treia în acest an.


