Uniunea Euroasiatică oferă oportunități mai mari decât UE
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică i-ar oferi țării oportunităţi mult mai mari decât integrarea în Uniunea Europeană, susțin participanții la o conferință care s-a desfășurat luni, 21 mai, la Chișinău.

Conferinţa a fost organizată cu sprijinul unor fundații de la Moscova iar concluziile participanţilor nu sunt acceptate şi de analiştii de la Chişinău.
La conferință au participat analiști, politiceni, dar și fețe bisericești cunoscute pentri viziunile lor proruse. Unul dintre participanți, episcopul de Bălți Marchel din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonate canonic Patriarhiei Ruse, a declarat că Republica Moldova are relaţii strânse şi valori comune cu Rusia încă din perioada medievală, inclusiv religia comună. PS Marchel a subliniat că, pe lângă beneficiile economice pe care le-ar oferi Uniunea Euroasiatică, ea nu impune condiţii amorale, precum cea de legalizare a minorităţilor sexuale.
Despre beneficiile economice ale acestui pas s-a vorbit mult. Dar pe noi, ortodocşii moldoveni, ne atrage nu doar beneficiul material pe care fără doar şi poate îl va primi Moldova. Sunt şi alte valori – valorile ordinii supreme care îl fac pe om - om şi pe popor – popor, a declarat episcopul de Bălți Marchel.
Pentru Republica Moldova ar fi mult mai simplu să adere la Uniunea Euroasiatică, dar, pe de altă parte, îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse pentru integrarea în Uniunea Europeană le-ar oferi cetăţenilor Republicii Moldova o calitate a vieţii net superioară, a declarat postului nostru de radio analistul politic Anatol Ţăranu.
Republica Moldova ar putea obține beneficii mult mai mari de pe urma aderării la Uniunea Europeană, afirmă analistul politic Nicu Popescu, deoarece spre comunitatea europeană sunt înderptate 50% din exporturile moldoveneşti, faţă e aproximativ 20% spre Rusia, care este fondatoarea Uniunii Euroasiatice. Odată cu crearea zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană economia Republicii Modova are mari şanse de modernizare. Totuși, spune Nicu Popescu, o eventuală aderarea a Ucrainei la Uniunea Euroasiatică i-ar putea crea probleme serioase Republicii Moldova.
Potrivit sondajelor de opinie, în ultimele luni numărul cetăţnilor care optează pentru aderarea la Uniunea Vamalã Euroasiatică este aproximativ egal cu al celor care preferă Uniunea Europeană.


