theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Ноября 2017, 16:54
307
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ungaria susţine Republica Moldova în consolidarea relațiilor cu UE

Perspectivele de dezvoltare a dialogului moldo-ungar au fost discutate astăzi, în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu noul Ambasador al Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó.

Ungaria susţine Republica Moldova în consolidarea relațiilor cu UE.
Ungaria susţine Republica Moldova în consolidarea relațiilor cu UE.

Șeful Executivului a salutat acreditarea diplomatului ungar în calitate de Ambasador pentru țara noastră, exprimându-și convingerea că relațiile de colaborare dintre cele două state vor continua cursul ascendent, transmite Moldpres.

În context, Premierul a apreciat susţinerea constantă acordată de către Ungaria parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv pe platforma Grupului de la Vișegrad. Totodată, Prim-ministrul a reiterat că implementarea Acordului de Asociere este prioritatea de bază a Guvernului și s-a referit la reformele inițiate de Executiv în domeniul economic, social și cel al administrației publice centrale. 

La rândul său, Ambasadorul Ungariei a reconfirmat deschiderea țării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în procesele de modernizare și în eforturile de integrare europeană. De asemenea, Sándor Szabó a exprimat disponibilitatea de a delega un Înalt Consilier UE din partea Ungariei, pentru a asista autoritățile în realizarea agendei de reforme. 

Părțile au mai făcut un schimb de opinii privind relațiile Republicii Moldova cu partenerii externi, dar și privind pregătirile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Bruxelles, în noiembrie curent. La final, oficialii au convenit asupra menţinerii unui dialog continuu și a schimbului de opinii pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda bilaterală. 

Din momentul aderării la UE, Ungaria a realizat în țara noastră peste 40 de proiecte cu o valoare totală de circa 550 mii de euro.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована