Un nou viceministru în Guvernul Leancă
Guvernul a numit astăzi în funcție un nou viceministru al Mediului. Ministra Valentina Țapiș l-a propus pentru această funcție pe Dorin Dușciac, un tânăr de 31 de ani, președinte al unei asociații de moldoveni din Franța.

Dorin Dușciac este inginer-cercetător în cadrul Comisariatului pentru Energie Atomică şi Energiile Alternative din Franţa. Și-a făcut studiile la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Lyon, Franţa, și a devenit în 2008 primul doctor basarabean la Ecole Polytechnique (EP) din Paris.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Dorin Dușciac a declarat că este în premieră și în exclusivitate când, după 15 ani petrecuți în afara R. Moldova, revine acasă cu intenția de a contribui la continuarea celor începute de guvernarea instaurată în 2009.
„Protecția mediului, energiile regenerabile, asigurarea cetățenilor cu apă potabilă, gestiunea eficientă a deșeurilor - toate aceste capitole și multe altele sunt pe agenda implementării Acordului de Asociere. Îmi voi depune întreaga străduință și voi utiliza experiența obținută în afara țării pentru a mișca lucrurile în direcția cuvenită. Mai aproape de Uniunea Europeană!”, ne-a declarat noul viceministru.


