Un nou val de sancţiuni împotriva Moscovei!
Japonia a adoptat noi sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza anexării peninsulei Crimeea şi a implicării în conflictul militar din estul ţării.

Noile măsuri punitive includlimitări faţă de băncile din Federaţia Rusă, precum şi a exportului de arme.
"Am luat această decizie din cauza situaţiei din Ucraina, dar şi pentru a ne întări cooperarea cu liderii G7, care se vor întruni cu ocazia summitului ONU", a declarat secretarul general al Guvernului nipon, Yoshihde Suga.
Totuşi, secretarul general al Guvernului nipon a precizat că măsurile punitive ar putea fi anulate în cazul în care Rusia va colabora pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei. De cealaltă parte, Ministerul rus de Externe a anunţat, într-un comunicat de presă, că gestul Japoniei este neprietenos şi demonstrează incapacitate de a dezvolta o politică externă proprie.
Anterior, Japonia a sistat negocierile cu privire la liberalizarea regimului de vize dintre cele două ţări. Între timp, Ucraina nu renunţă la intenţia de a obţine statutul de aliat al Statelor Unite ale Americii, fără a fi membru NATO, şi aşteaptă o decizie favorabilă în acest sens în luna noiembrie.
"SUA se pregătesc de campania electorală. De aceea nu se va discuta, deocamdată, despre iniţiativa de a acorda Ucrainei statutul de aliat SUA non NATO. Credem că în luna noiembrie Senatul american va aproba o rezoluţie în acest sens", a declarat secretarul de presă al Ministerului ucrainean de Interne, Evgheni Perebinis.
Iar în estul Ucrainei situaţia riscă să se destabilizeze. Kievul susţine că militanţii proruşi au încercat, din nou, să ia cu asalt aeroportul din Doneţk, în pofida armistiţiului. Potrivit şefulului Centrului ucrainean de cercetări militar-politice, Dmitri Tîmciuk, soldaţii ucraineni au fost atacaţi de cel puţin 50 de ori în ultimele 24 de ore.


