theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Апреля 2014, 16:10
617
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un ministru va fi cercetat penal pentru fals în declarații

După ce câțiva deputați au fost învinuiți de Comisia Națională de Integritate că și-au tăinuit averile, astăzi, CNI a cerut cercetarea penală a ministrului Sănătății, Andrei Usatîi.

Ministrul Sănătății nu a răspuns la telefon pentru a comenta decizia adoptată de Comisia Națională de Integritate.
Ministrul Sănătății nu a răspuns la telefon pentru a comenta decizia adoptată de Comisia Națională de Integritate.

„Comisia a constatat încălcarea regimului juridic al declarări veniturilor și proprietăților în cazul lui Andrei Usatîi prin nedeclararea a cinci terenuri agricole, cu suprafața totală de cinci hectare, un teren în fondul forestier de un hectar, trei automobile, două conturi bancare şi 230 de acţiuni într-o întreprindere”, a precizat vicepreședintele CNI, Victor Strătilă.

Comisia de Integritate va remite actul de constatare și materialele acumulate Procuraturii Generale care urmează să inițieze o cauză penală pentru fals în declarații. Dacă va fi găsit vinovat, Andrei Usatîi riscă să achite o amendă de până la 12 mii de lei sau poate ajunge după gratii pentru un an de zile.

În declarația de avere pentru anul 2013, ministrul indică venituri de peste 190 de mii de lei din salariul de ministru și cel primit de la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”, dar și o pensie de circa șase mii de lei. La capitolul bunuri imobile au fost indicate zece terenuri agricole, cumpărate în 2012, dar nu este indicat prețul. Terenurile nu s-au regăsit în declarația de avere depusă de Usatîi anul trecut. Ministrul mai deține un apartament de 92 de metri pătrați, estimat la 842 de mii de lei și o mașină de model „Audi A6” procurată în 2008 cu 148 de mii de lei. Ambele proprietăți au fost indicate și în declarația de avere depusă pentru anul 2012.
Ministrul Sănătății nu a răspuns la telefon pentru a comenta decizia adoptată de Comisia Națională de Integritate.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована