Ultimatumul Premierului Leancă
În cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, Prim-ministrul Iurie Leancă a ţinut să le amintească conducătorilor mai multor instituţii publice că trebuie să facă faţă unor termene limite ce au fost stabilite anterior.

După cum relatează TRIBUNA, în primul rînd, el le-a amintit responsabililor de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, dar şi celor de la Ministerul Finanţelor, că pînă săptămîna viitoare, Guvernul trebuie să ia o decizie privind sprijinul financiar a celor ce au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale. Premierul a spus că, dacă nu tot ajutorul, măcar o parte oamenii ar trebui să-l primească acum.
De asemenea, el le-a amintit miniştrilor că, pînă pe data de 10 august, toţi trebuie să prezinte Ministerului Economiei propuneri pentru foaia de parcurs privind îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară. Aceasta urmează să fie elaborată pînă pe data de 23 august.
Iurie Leancă a venit cu un mesaj şi către instituţiile de stat vizate de implementarea sistemului de plăţi electronice M PAY. El le-a amintit acestora că termenul limită pe care-l au la dispoziţie este 25 august.


