Ucraina testează răbdarea oficialilor UE
Rada ucraineană a amânat ieri de două ori examinarea proiectului care ar permite trimiterea deținutei politice Iulia Timoșenco pentru tratament la o clinică din Germania.

Proiectul urma a fi discutat, în regim prioritar, în cadrul ședinței de ieri-dimineață a Parlamentului de la Kiev, dar a fost amânat pentru seara zilei de ieri. Deputații au argumentat că au nevoie de timp pentru consultări, inclusiv cu reprezentanții Parlamentului European. După mai multe ore de discuții între conducerea Radei și membrii misiunii de monitorizare a Parlamentului European, vicespicherul ucrainean Igor Caletnic a anunțat că examinarea acestui proiect a fost amânată pentru această dimineață.
Cazul Timoşenko este în centrul negocierilor Ucrainei cu Uniunea Europeană, care condiţionează semnarea acordului de asociere de eliberarea fostului premier.
Partidul aflat la putere în Ucraina a depus săptămâna trecută în Parlament un proiect de lege care ar permite, dacă va fi adoptat, plecarea Iuliei Timoşenko în străinătate, pentru tratament.
Germania a reiterat că este pregătită să îi ofere asistenţă medicală Iuliei Timoşenko, care suferă de hernie de disc.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a anunţat că ar promulga, dacă Parlamentul ar adopta, o lege care să permită plecarea Iuliei Timoşenko în străinătate pentru îngrijiri medicale.
Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru semnarea, în calitatea de premier, a unor acorduri cu Rusia în domeniul gazelor considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean. Opoziţia ucraineană şi observatorii internaţionali denunţă o sentinţă cu caracter politic.


