Ucraina taie din elanul Tiraspolului: Nu negociem cu el!
Ucraina critică dur acţiunile autorităţilor separatiste de la Tiraspol, care au declarat că intenţionează să demarcheze unilateral graniţa moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean.

Reamintim că, săptămâna trecută, Sovietul Suprem s-a adresat liderului separatist Evgheni Şevciuk pentru ca acesta să iniţieze discuţiile cu autorităţile ucrainene privind demarcarea frontierei în mod unilateral.
„Noi am recunoscut Republica Moldova ca stat suveran şi integru. Declaraţii oficiale pot face doar autorităţile de la Chişinău. Consider că asemenea intenţii din partea Tiraspolului sânt cel puţin incorecte”, a declarat deputatul Radei Supreme a Ucrainei, Ghenadi Moskal, în cadrul unui interviu pentru agenţia Regnum.
Acesta a mai adăugat că Republica Moldova este interesată de demarcarea acestui segment de frontieră în procesul de integrare europeană. „Moldova este în proces de integrare europeană, sunt cu mult înaintea noastră şi au nevoie de demarcarea acestui segment. Nu exclud posibilitatea ca Moldova și Ucraina să ajungă la un acord şi să pună pe acest segment vameşi moldoveni”, a mai spus deputatul.
Totodată, Moskal a declarat că situaţia actuală din acea zonă prezintă pericol pentru Ucraina. „Se face contrabandă cu diferite mărfuri astfel se pune în pericol securitatea cetăţenilor noştri. şi să nu uităm că acolo se află depozite cu armament”, a mai declarat Moskal.


