theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Июня 2012, 15:03
864
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Țap:" Sunteți departe de Filat!", Petrenco: "O să vă dăm o icoană cu el"

Scandalul de ieri din Parlament, legat de un proiect care prevede excluderea limbii ruse din buletinele de identitate, continuă între deputați. Pe de o parte, comunistul Grigore Petrenco, alungat de la ședință pentru calificativele date unor deputați AIE, susține că nu regretă niciun cuvânt și că, în opinia sa, nu a insultat pe nimeni. Pe de altă parte, deputații AIE acuză comuniștii că urmăresc doar să încurce activitatea Parlamentului.

Totodată, Petrenco s-a revoltat că atunci când deputații din AIE recurg la insulte, nu sunt penalizați, spre deosebire de deputații comuniști.
Totodată, Petrenco s-a revoltat că atunci când deputații din AIE recurg la insulte, nu sunt penalizați, spre deosebire de deputații comuniști.

„Nu regret nimic, niciun cuvânt. N-a fost nicio insultă, nicio calomnie. Mi-am expus punctul de vedere, fără cuvinte necenzurate”, a declarat Grigore Petrenco aseară, la Publika, referindu-se la scandalul iscat ieri în Legislativ după ce i-a numit pe deputații Petru Vlah (PLDM) şi Alexandru Stoianoglo (PD) - „spioni nazişti”.

Totodată, Petrenco s-a revoltat că atunci când deputații din AIE recurg la insulte, nu sunt penalizați, spre deosebire de deputații comuniști.

„Și cine să ne dea nouă lecții de morală? Ghimpu? Plahotniuc? Nu aveți dreptul moral să ne judecați. Noi vorbim nu doar în numele nostru, dar și al alegătorilor noștri și asta este părerea lor. Noi să fim model pentru oameni? Dar ce fel de model e Plahotniuc, Filat? Lăsați această demagogie ieftină!”, s-a revoltat Petrenco.

În replică, deputatul PLDM, Iurie Țap, a sărit în apărarea șefului său de partid.

„Vă rog să vă temperați și vă rog să nu-i dați calificative lui Filat, pentru că voi sunteți departe de Filat. Ceea ce face Filat, pas cu pas, și ceea ce faceți voi - e o diferență enormă. Da, greșeli sunt, dar vă rog, mai temperați-vă”, i-a spus Țap lui Petrenco.

Răspunsul liberal-democratului l-a amuzat pe deputatul comunist, care a adăugat: „O să vă cadonăm o icoană cu Filat”.

În contest, analistul politic Igor Boțan a declarat că show-uri în Parlament există în toată lumea, doar că AIE ar trebui să evite asemena situații și că, deocamdată, scorul este în favoarea PCRM. Boțan a mai criticat AIE că se ocupă de probleme precum limba, în loc să rezolve problemele reale ale oamenilor. „Dacă vor să umble la probleme acestea sensibile, mai întâi trebuie să ridice nivelul de viață, ca oamenii să vadă că le fac bine. Dar nu mai întâi prăbușești economia, securitatea și vii cu probleme atât de sensibile”, a menționat analistul.

Scandalul de ieri la Parlament a început cu un proiect de lege, aprobat ieri în primă lectură, care prevede excluderea limbii ruse din buletinele de identitate. Deputaţii comunişti s-au opus vehement, iar Grigore Petrenco a trecut la insulte după ce doi deputaţi găgăuzi s-au arătat dispuşi să voteze proiectul. Deputatul PCRM i-a calificat pe aceștia drept „spioni naziști”. În rezultat, deputaţii AIE au votat pentru excluderea lui Petrenco din sală, însă comuniștii nu s-au supus. Deputații AIE au venit atunci cu propunerea ca Petrenco să-și ceară scuze, dar comuniștii nu au acceptat nici acest lucru. După mai bine de două ore de ceartă, ședința a fost închisă.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована