theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Ноября 2012, 19:50
795
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Transnistria vrea o companie de pacificatori la Bender

În şedinţa de joi a Comisiei Unificate de Control (CUC) Transnistria va pune în discuţie problema introducerii unei companii de pacificatori proprii în Bender, a anunţat copreşedintele transnistrean al CUC, Oleg Beleakov, într-un interviu acordat agenţiei de presă oficiale a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene "Novosti Pridnestrovia" /Ştirile Transnistriei/.

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", Beleakov a argumentat măsura prin faptul că "Chişinăul a încălcat paritatea de forţe".
Potrivit Agenţiei "INFOTAG", Beleakov a argumentat măsura prin faptul că "Chişinăul a încălcat paritatea de forţe".

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", Beleakov a argumentat măsura prin faptul că "Chişinăul a încălcat paritatea de forţe".

"Prezenţa poliţiei Moldovei în oraş se intensifică. Instituţiile ei penitenciare continuă să funcţioneze. Subdiviziunea serviciului de gardă şi patrulă din Varniţa a fost consolidată. În oraş există pacificatori ruşi şi moldoveni, dar nu există transnistreni. Astfel, pentru a reface paritatea, vom pune problema introducerii acolo a unei companii din batalionul de menţinere a păcii de rezervă, evacuat din Zona de Securitate în urma acordului de la Odesa din anul 1998, prin care efectivul de pacificatori moldoveni şi transnistreni în zonă a fost redus de la 1200 la mai puţin de 500", a afirmat Beleakov.

El şi-a exprimat dezacordul cu opinia ministrului Apărării Republicii Moldova, Vitalie Marinuţă, conform căruia nu mai este nevoie de pacificatori pe Nistru şi aceştia ar trebui înlocuiţi cu o misiune multinaţională de observatori civili.

"Asemenea declaraţii sînt alogice în condiţiile în care tensiunea între Transnistria şi Moldova se menţine. Forţele mixte de menţinere a păcii sînt garanţia securităţii pentru Transnistria, orice schimbare a formatului operaţiunii de menţinere a păcii va conduce la escaladarea conflictului. Dacă pacificatorii vor pleca din Zona de Securitate, golul format va fi umplut de formaţiunile înarmate ale părţilor. Cel mai mic incident între acestea poate duce la consecinţele cele mai grave. Pînă la reglementarea definitivă, nu poate fi nici vorbă despre vreo schimbare a formatului operaţiunii de menţinere a păcii", a opinat Beleakov.

"INFOTAG" precizează: Copreşedintele CUC pentru Moldova, Ion Solonenco, apreciază drept alarmantă creşterea numărului reprezentanţilor diferitelor formaţiuni militarizate ale autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene la Bender. "Conform acordurilor din anul 1992, grupul mixt de investigaţii operative trebuie să fie compus din cîte 100 de colaboratori ai părţilor. De fapt, R. Moldova are 200 de persoane, iar Transnistria - 460. În plus, partea transnistreană are în oraş 13 posturi de grăniceri la ieşirea din Bender, o secţie de miliţie, un batalion de gardă şi patrulare, o comenduire şi un regiment de cazaci", a spus Solonenco.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована