Transnistria are un nou „ministru” de interne. Vezi cine e!
Noul „preşedinte” au autoproclamatei rmn, Evgheni Şevciuk, a adus cu el şi un nou stil de numire în funcţie a „miniştrilor”. El a anunţat numele noului „ministru” de interne în cadrul şedinţei colegiului „ministerului”, la care a participat.

După cum relatează TRIBUNA, Evgheni Şevciuk i-a încredinţat această funcţie colonelului Serghei Monul. Pînă în prezent, acesta a ocupat funcţia de şef al direcţiei de asigurare normativ-juridică a „ministerului de interne” al Transnistriei.
Serghei Monul s-a născut la data de 25 septembrie 1992 în satul Mălăieşti din raionul Grigoriopol. A început să activeze în organele de interne încă în 1989, prima funcţie deţinută fiind cea de inspector auto în oraşul Tiraspol. În 1993 a fost avansat pînă la funcţia de şef de garaj în cadrul Poliţiei rutiere din acest oraş, dar, în paralel, şi-a continuat studiile. A fost înmatriculat, iar ulterior a absolvit facultatea de drept a Universităţii din Tiraspol.
Din iunie 2001 a condus direcţia de asigurare normativ-juridică a „ministerului de interne” al Transnistriei. Anterior, a primit mai multe diplome ale „preşedintelui” şi „guvernului” rmn.


