1)Petru Lucinschi şi Dumitru DiacovPrietenia între aceşti doi politicieni a început în timpul guvernării agrariene din perioada 1994-1998. Petru Lucinschi deţinea funcţia de Preşedinte al Parlamentului, iar Dumitru Diacov a fost iniţial deputat, apoi vicespeaker. În 1996, Petru Lucinschi a devenit Preşedintele Republicii Moldova, Dumitru Diacov fiind liderul deputaţilor care l-au susţinut pe acest drum deloc uşor. Pentru apropierea de Petru Lucinschi şi distanţarea de PDAM, Dumitru Diacov a plătit cu funcţia de vicespeaker. În 1997, Dumitru Diacov devine liderul Mişcării pro-prezidenţiale „Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă”, iar ulterior liderul blocului electoral cu aceeaşi denumire. În alegerile din 1998, cu susţinerea directă a lui Petru Lucinschi, acest bloc obţine 24 de mandate din 101 în Parlamentul Republicii Moldova, participă la crearea coaliţiei democratice de guvernare „Alianţa pentru Democraţie şi Reforme”. Petru Lucinschi şi Dumitru Diacov joacă atît de abil în perioada postelectorală, încît obţin şi funcţia de Speaker (Dumitru Diacov), şi cea de Premier (Ion Ciubuc). Însă, după aceasta relaţiile dintre cei doi intră într-o fază de răcire evidentă. Peste un an, la numirea în funcţie a noului Guvern (Sturza) cei doi erau deja oponenţi politici.2)Mircea Snegur şi Nicolae AndronicAcest tandem a marcat viaţa politică a republicii în primul deceniu de independenţă. Mircea Snegur a fost primul Preşedinte al republicii, iar Nicolae Andronic era deputat în primul Parlament democrat. Relaţia lor de colaborare a ieşit în evidenţă în special după alegerile parlamentare din 1994. Mircea Snegur, care i-a ajutat pe agrarieni să vină la guvernare, ulterior se distanţează de aceştia. Un grup de deputaţi agrarieni, condus de Nicolae Andronic, părăsesc acest partid în 1995 şi ulterior creează Partidul Renaşterii şi Concilierii, lider al căruia devine Mircea Snegur. Tandemul Snegur-Andronic suferă o lovitură serioasă în 1996, cînd Mircea Snegur pierde funcţia de Preşedinte în favoarea lui Petru Lucinschi, însă cei doi se revanşează în alegerile parlamentare din 1998. Atunci, blocul electoral „Convenţia Democrată”, lider al căruia era Mircea Snegur, obţine locul doi în alegeri (după comunişti) cu 26 de mandate din 101. CDM devine baza coaliţiei de guvernare democratice, lider al căreia este Mircea Snegur, iar Nicolae Andronic este numit prim-vicepremier. Rolul tandemului Snegur-Andronic este unul important în următorul an de guvernare, însă în 1999 cade Guvernul Sturza şi Nicolae Andronic trece pe un plan secund. Tandemul Snegur-Andronic încearcă să revină în forţă în alegerile parlamentare anticipate din 2011, dar acestea se dovedesc un eşec total pentru PRCM care rămîne în afara Parlamentului. După aceasta, Nicolae Andronic părăseşte echipa primului Preşedinte al republici şi, după mai multe încercări nereuşite de a adera la alte partide, trece în politică pe cont propriu.3)Vladimir Voronin şi Mark TkaciukAcest tandem se face remarcat pentru prima dată în 2001, după venirea comuniştilor la putere. Atunci, Mark Tkaciuk, fiind ales deputat pe listele PCRM, refuză la mandat şi devine consilier al noului Preşedinte al republicii, Vladimir Voronin. Aceasta îi permite să se apropie de liderul comuniştilor, devenind în scurt timp ideologul PCRM. În doi, Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk, reuşesc să treacă peste mai multe pericole şi să asigure prezenţa PCRM la guvernare timp de peste opt ani. După trecerea PCRM în opoziţie, Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk rămîn la fel de apropiaţi, reuşind împreună să păstreze PCRM în postura de cel mai influent partid politic din Republica Moldova.4)Serafim Urechean şi Veaceslav UntilăAmbii politicieni erau prezenţi în viaţa publică a ţării încă de la începutul independenţei. Serafim Urechean a fost deputat în primul Parlament, apoi lider sindical, apoi primar al capitalei, iar Veaceslav Untilă – viceministru de interne şi cunoscut expert în problemele anticorupţie. Cei doi decid să-şi unească eforturile în 2004. Ulterior, lor li se alătură şi ex-Premierul Dumitru Braghiş, iar fuziunea celor trei partide (Alianţa Independenţilor, Partidul Liberal şi Alianţa Social-Democrată) se soldează cu apariţia celui mai puternic partid de opoziţie – Alianţa „Moldova Noastră”. În 2005, în baza acestui partid se creează blocul electoral „Moldova Democrată”, care acumulează 34 de mandate de deputat din 101. După alegeri, Serafim Urechean şi Veaceslav Untilă rămîn principalii exponenţi ai opoziţiei, Dumitru Braghiş părăsind AMN. În 2007, partidul celor doi reuşeşte o performanţă importantă – preia puterea în 15 din cele 32 de raioane ale ţării şi contribuie decisiv la transferul puterii către forţele democratice în 2/3 din raioane. Însă, acesta a fost momentul de glorie al tandemului. În alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 şi în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, partidul, deşi trece în Parlament, are un număr relativ mic de deputaţi (11 şi, respectiv, 7). La finele lui 2009, tandemul se destramă, după ce Veaceslav Untilă părăseşte AMN şi preia conducerea Mişcării „Acţiunea Europeană”.5)Petru Lucinschi şi Dumitru BraghişAcest tandem apare spontan şi la fel de spontan dispare, dar reuşind să lase o urmă adîncă în istoria politică a Republicii Moldova. După „despărţirea” de Dumitru Diacov, Preşedintele de atunci, Petru Lucinschi, dar şi alte forţe politice (PCRM şi PPCD), reuşesc debarcarea de la putere a Guvernului Sturza. În condiţiile în care în decurs de doi ani Moldova trecuse prin două crize guvernamentale, Petru Lucinschi reuşeşte să-l promoveze pe Dumitru Braghiş în funcţia de Premier direct din cea de viceministru al Economiei. Cu ajutorul noului Premier, Petru Lucinschi reuşeşte să-şi refacă poziţiile politice în ajunul alegerilor parlamentare anticipate din 2001. Administrînd relativ bine treburile în ţară, cei doi aduc în Parlament o fracţiune de 19 oameni din 101. Acest rezultat a fost cu atît mai important cu cît majoritatea partidelor de orientare democratică cu pondere nici nu au reuşit măcar să acceadă în Parlament. După alegeri, Petru Lucinschi se retrage din politică, iar Dumitru Braghiş îşi continuă cariera pe cont propriu încă opt ani.6)Valeriu Matei şi Alexandru MoşanuAcest tandem ia naştere în primii ani de independenţă ai Republicii Moldova. Alexandru Moşanu, din postura de fost Preşedinte al Parlamentului şi avînd reputaţia unuia dintre cei mai experimentaţi politicieni, şi Valeriu Matei, considerat la acea etapă unul dintre cei mai de perspectivă tineri politicieni din Moldova, stau la baza creării, în 1994, a blocului electoral al Ţăranilor şi Intelectualilor, care devine în alegerile din acel an cea mai importantă formaţiune parlamentară de orientare democratică. Ulterior, cei doi reuşesc o nouă mică minune politică, la alegerile prezidenţiale din 1996 Valeriu Matei plasîndu-se imediat după Vladimir Voronin, dar şi după marii favoriţi ai cursei, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Tot mai multă lume îl credea la acea etapă pe Valeriu Matei viitorul Preşedinte al Republicii Moldova şi acest lucru a avantajat enorm, în alegerile din 1998, Partidul Forţelor Democratice pe care Valeriu Matei, Alexandru Moşanu, dar şi alţi politicieni cunoscuţi l-au constituit între cele două cicluri electorale. PFD acumulează 11 mandate din 101, dar participă la guvernare în cadrul Alianţei pentru Democraţie şi Reforme. Valeriu Matei devine vicespeaker. Acesta este însă momentul său de glorie. Ulterior, Valeriu Matei a fost demis din funcţie, iar după alegerile parlamentare anticipate din 2001, PFD nu a mai trecut în Parlament. Ulterior, formaţiunea a fuzionat cu Partidul Social-Liberal.7)Mircea Snegur şi Iurie RoşcaTandemul Snegur-Roşca a apărut în ajunul alegerilor parlamentare din 1998. Partidele celor doi –Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova şi Partidul Popular Creştin Democrat – au stat la baza apariţiei celui mai puternic bloc electoral democratic – Convenţia Democrată din Moldova. Acest bloc a acumulat 26 de mandate din 101 şi a devenit parte a alianţei democratice de guvernare constituite ulterior. Mircea Snegur a devenit liderul Alianţei, iar Iurie Roşca s-a ales cu funcţia de vicespeaker. Însă, după doar un an de guvernare, PPCD a părăsit CDM şi s-a declarat în opoziţie, iar Mircea Snegur şi Iurie Roşca din parteneri au devenit oponenţi.8)Vladimir Voronin şi Iurie RoşcaDuşmani de moarte pînă în 2005, Vladimir Voronin şi Iurie Roşca, spre surprinderea tuturor, au devenit parteneri politici după alegerile din acel an. Deputaţii Partidului Popular Creştin Democrat au votat pentru realegerea liderului comuniştilor, Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte al ţării, oferind astfel comuniştilor posibilitate să mai guverneze încă patru ani. Iurie Roşca a devenit vicespeaker, iar în 2009 a fost numit vicepremier în cadrul Guvernului comunist de atunci. Însă, această susţinere deschisă a comuniştilor l-a costat pe Iurie Roşca cariera politică. În 2009, formaţiunea sa nu a mai trecut în Parlament, iar ulterior Iurie Roşca i-a cedat funcţia de lider lui Victor Ciobanu, părăsind avanscena politică.9)Dumitru Diacov şi Marian LupuAcest tandem politic apare într-un moment de maximă importanţă pentru Republica Moldova – după alegerile parlamentare din aprilie 2009 şi după protestele anticomuniste de amploare de la acea etapă, care s-au soldat cu incendierea Parlamentului şi Preşedinţiei. Comuniştii, care aveau 60 de mandate, aşa şi nu reuşesc să obţină de la opoziţie mandatul de aur pentru a alege Preşedintele şi a guverna ţara încă patru ani. După eşecul alegerilor Preşedintelui, Marin Lupu părăseşte Partidul Comuniştilor şi aderă la Partidul Democrat, preluînd conducerea acestuia de la Dumitru Diacov, care devine Preşedinte de onoare al formaţiunii. Avînd un rating personal relativ bun, Marian Lupu reuşeşte să aducă în Parlament Partidul Democrat, care, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, acumulează 12 mandate de deputat din 101. După alegeri, Dumitru Diacov şi Marian Lupu decid să facă coaliţie cu trei partide de centru-dreapta şi, în rezultat, după mai bine de opt ani de guvernare comunistă, Moldova revine la o cale de dezvoltare democratică. Tandemul Diacov-Lupu se dovedeşte a fi destul de eficient şi în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, cînd partidul acumulează 15 mandate de deputat şi participă la constituirea unei noi coaliţii de guvernare democratice. Marian Lupu devine Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al ţării.10) Mihai Ghimpu şi Dorin ChirtoacăMihai Ghimpu este unul dintre cei mai „vechi” şi cu experienţă politicieni din Moldova. A fost unul intre liderii Mişcării de eliberare naţională şi a făcut parte din primele două parlamente de după declararea independenţei. Însă, în 1998, partidul pe care-l conducea (Partidul Reformei) rămîne în afara Parlamentului. Formaţiunea şi liderul său se pomenesc în afara politicii active pînă în anul 2005. Atunci, Mihai Ghimpu îl aduce în politică pe nepotul său, Dorin Chirtoacă şi schimbă denumirea formaţiunii în Partidul Liberal. Din acel moment, începe ascensiunea partidului. Dorin Chirtoacă, în calitate de candidat al partidului la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău, are o evoluţie destul de bună în cadrul celor cîteva tentative de alegere a conducătorului capitalei din 2005, iar capitalul politic acumulat în acea perioadă îl ajută să cîştige alegerile pentru primărie în 2007. Tandemul Ghimpu-Chirtoacă aduc partidul în Parlament şi în aprilie, dar şi în martie 2009, obţinînd de fiecare dată 15 mandate de deputat din 101. PL participă la crearea coaliţiei de guvernare democratice, Mihai Ghimpu devenind Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al ţării. În alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, PL înregistrează o uşoară scădere – 12 mandate de deputat, iar Mihai Ghimpu pierde cele două funcţii importante în stat, deşi formaţiunea participă la crearea unei noi coaliţii de guvernare democratice. Însă, liberalii se revanşează în alegerile locale din 2011, cînd Dorin Chirtoacă obţine un nou mandat de Primar al capitalei.