theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Сентября 2012, 12:23
584
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

TOP 10 cei mai longevivi membri ai Guvernului

Viaţa politică a premierilor şi miniştrilor de obicei este una scurtă (cel puţin, comparativ cu a deputaţilor, care au mai multă stabilitate în funcţie). Totuşi, istoria statului independent Republica Moldova arată că mulţi membri au Guvernului au reuşit să se menţină în funcţie perioade de timp relativ îndelungate.

Clasamentul celor mai longevivi membri de guvern, fără a-i lua în calcul însă şi pe cei care au această calitate din oficiu.
Clasamentul celor mai longevivi membri de guvern, fără a-i lua în calcul însă şi pe cei care au această calitate din oficiu.

TRIBUNA a analizat componenţa tuturor executivelor pe care le-a avut Moldova de la proclamarea independenţei şi pînă în prezent şi a elaborat un clasament al celor mai longevivi membri de guvern, fără a-i lua în calcul însă şi pe cei care au această calitate din oficiu (Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Başcanul Găgăuziei, iar anterior şi primarul capitalei).

1) Zinaida Greceanîi, ex-Premier

A devenit membră a Guvernului la data de 26 februarie 2002, cînd a fost promovată din funcţia de viceministru al Finanţelor în cea de ministru al Finanţelor. A deţinut această funcţie în Guvernul Tarlev I (pînă la data de 19 aprilie 2005), dar şi în Guvernul Tarlev II (pînă la data de 10 octombrie 2005). Ulterior a fost numită vicepremier în cadrul aceluiaşi Guvern, funcţie pe care a exercitată pînă la data de 31 martie 2008, cînd a fost aleasă Prim-ministru al Republicii Moldova. Primul mandat de Premier l-a avut pînă la data de 10 iunie 2009, iar cel de-al doilea a durat doar cîteva luni – 24 septembrie 2009.

2) Mihai Severovan, ex-ministru al Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale

A fost numit în funcţia de ministru al serviciilor comunale şi exploatării fondului de locuinţe la data de 30 august 1992. A deţinut funcţia respectivă în toate guvernele ulterioare (Sangheli, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza) pînă la data de 12 noiembrie 1999, pe parcurs Ministerul schimbîndu-şi denumirea în Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale.

3) Gheorghe Papuc, ex-ministrul Afacerilor Interne

A avut patru mandate la cîrma Ministerului Afacerilor Interne în următoarele perioade: 27 februarie 2002 – 19 aprilie 2005; 19 aprilie 2005 – 31 martie 2008; 28 octombrie 2008 – 10 iunie 2009; 10 iunie 2009 – 25 septembrie 2009. Este persoana care a deţinut cea mai lungă perioadă funcţia de ministru al afacerilor Interne (puţin mai mult de 7 ani).

4) Vasile Tarlev, ex-Prim-ministru

Vasile Tarlev a condus Guvernul Republicii Moldova în perioada 19 aprilie 2001 – 19 aprilie 2005, dar şi în perioada 19 aprilie 2005 – 31 martie 2008. A avut două mandate de Premier şi nu i-au ajuns doar 19 zile pentru a sărbători cea de-a şaptea aniversare în funcţie.

5) Vasile Şova, ex-ministru al Reintegrării

A avut patru mandate de ministru al Reintegrării: 12 decembrie 2002 – 19 aprilie 2005; 19 aprilie 2005 – 31 martie 2008; 31 martie 2008 – 10 iunie 2009; 10 iunie 2009 – 25 septembrie 2009. Ulterior, a fost ales deputat pe lista electorală a PCRM.

6) Valerian Revenco, ex-ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

A avut trei mandate de ministru în perioadele: 21 decembrie 1999 – 19 aprilie 2001; 19 aprilie 2001 – 19 aprilie 2005 şi 19 aprilie 2005 – 8 noiembrie 2005. A deţinut neîntrerupt această funcţie timp de aproape şase ani.

7) Andrei Sangheli, ex-Prim-ministru

În perioada 28 mai 1991 – 1 iulie 1992 a fost ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare în Guvernul Muravschi, iar în perioada 1 iulie1992 – 24 ianuarie1997 a condus Guvernul Republicii Moldova. Şi-a pierdut funcţia după ce a candidat la funcţia de Preşedinte în alegerile din 1996, iar noul Preşedinte, Petru Lucinschi, imediat după venirea în funcţie, a iniţiat demiterea fostului său contracandidat.

8) Valerian Cristea – ex-vicepremier

În momentul formării primului Guvern comunist condus de Vasile Tarlev, la 19 aprilie 2001, a fost numit în funcţia de vicepremier responsabil de problemele sociale, pe care a exercitat-o şi în Guvernul Tarlev II pînă la data de 15 noiembrie 2006. Din această funcţie a plecat ambasador al Republicii Moldova în Cehia.

9) Dumitru Nidelcu, ex-ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

A exercitat această funcţie în două Guverne – Sangheli şi Ciubuc I, în perioadele: 30 august 1992 – 24 ianuarie 1997 şi 24 ianuarie 1997 – 22 ianuarie 1998. După plecarea din această funcţie a devenit Preşedinte al Comisiei Electorale Centrale.

10) Vasile Iovv, ex-vicepremier, ex-ministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor

În perioada 24 ianuarie 1997 – 22 mai 1998 a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor în Guvernul Ciubuc I, în perioada 31 ianuarie 2002 – 19 aprilie 2005 – funcţia de vicepremier în Guvernul Tarlev I. Ulterior a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, funcţie pe care o deţinuse şi anterior în perioada cînd nu a fost membru de Guvern.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована