Tkaciuk organizează proteste la Procuratura Genenrală
Deputatul Partidului Comuniștilor, Mark Tkaciuk, a lansat un apel în care a chemat simpatizanții PCRM să participe la un protest la sediul Procuraturii Generale.

„Ajunge să vă indignați pe Facebook! Credem că trebuie convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului. Să scoatem la suprafață toată banda!”, a scris Tkaciuk în adresare.
Primul protest va avea loc astăzi, 9 ianuarie, la 11:00, în fața sediului Procuraturii Generale.
Tkaciuk cere convocarea unei ședințe a Parlamentului pentru demiterea Procurorului General, Valeriu Zubco, care a fost acuzat de fostul consilier al lui Voronin și actualul lider al mișcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, de omor prin imprudență a omului de afaceri Sorin Paciu, la o vânătoare de mistreți, în raionul Fălești. Incidentul a avut loc pe 23 decembrie 2012. Procuratura Fălești a anunțat că îl bănuiește pe vicepreședintele Curții de Apel Chișinău, Gheorghe Crețu.


