theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Июля 2013, 14:40
1 337
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tkaciuk dezvăluie de ce Voronin nu-l atacă pe Plahotniuc

Deputatul comunist, Mark Tkaciuk, este convins că „revoluția de catifea”, care urmează să fie organizată în toamnă de Partidul Comuniștilor, va fi un succes total, iar odată cu preluarea puterii se va pune bazele unui „Nurnberg moldovenesc”.

 Astfel, cei care se află astăzi la guvernare vor înfunda pușcăria, mai puțin democratul Vlad Plahotniuc.
Astfel, cei care se află astăzi la guvernare vor înfunda pușcăria, mai puțin democratul Vlad Plahotniuc.

 Astfel, cei care se află astăzi la guvernare vor înfunda pușcăria, mai puțin democratul Vlad Plahotniuc.

 Întrebat dacă și Vlad Plahotniuc se numără printre politicienii care vor sta la pușcărie, Tkaciuk a fost mai moderat în declarații. „Nu cred că vom ajunge cândva în situația idioată când oricare politician va spune numele celor care vor sta la pușcărie. Nu vreau să se interpreteze că cochetez cu Plahotniuc, dar eu mi-am spus părerea vis-a-vis de persoana sa. Oricum, măgăriile pe care le fac băieții aceștia sunt pe față, iar în închisori este loc pentru toți”, a declarat Tkaciuk în cadrul unei emisiuni televizate. Potrivit lui, Vlad Plahotniuc nu va sta la închisoare, deoarece este foarte „mobil”.

 „Plahotniuc este un cetățean foarte mobil și nu va mai aștepta decizia Nurnbergului moldovenesc. El are multe cetățenii și o să plece. Urmează să se decidă unde anume. Europenii nu au cum să-i salveze pe politicienii de la guvernare de pușcărie, pentru că ei pot apăra doar minoritățile sexuale și nimic mai mult”, a spus Tkaciuk. Acesta a explicat și de ce Vladimir Voronin evită să-l atace pe Plahotniuc, despre care se spune că este o creatură a guvernării comuniste. 

„Vladimir Voronin evită să pronunțe multe nume de politicieni și chiar nu vrea să-și amintească de ei, pentru că a fost președintele țării timp de opt ani. Cu multă lume a discutat direct. Nu țin minte ca pe timpul guvernării noastre să fi existat oligarhul Plahotniuc. Oligarhii influențează luarea deciziilor, dar el nu ne-a influențat cu nimic. Poate a influențat unii funcționari de stat foarte lacomi”, a precizat comunistul.

 „Eminența cenușie” a PCRM este revoltată de faptul că actualmente se fură ca în codru, lucru care, zice Tkaciuk, nu se făcea pe timpul guvernării comuniste. „Nu pot să spun că pe timpul guvernării noastre se fura, poate eram furați. Oricum, promitem că după revoluția de catifea nu se va fura deloc”, a mai adăugat sursa citată. Așa-zisa revoluție de catifea, organizată de PCRM, urmează să aibă loc în toamnă, după Summitul de la Vilnius. „Societatea noastră încă nu este coaptă pentru a participa imediat la o asemenea revoluție. În toamnă va fi momentul potrivit. Atunci va cădea Guvernul Leancă și vor avea loc alegeri anticipate libere și corecte”, a conchis Mark Tkaciuk.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована