Tiraspolul nu permite delegaţiei misiunii OSCE sa treaca peste pod
Delegaţia regiunii transnistrene în cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control (CUC) a refuzat trecerea liberă în perioada 5 – 7 noiembrie a delegaţiei misiunii OSCE peste podul de la Gura-Bîcului – Bîcioc.

Membrii delegaţiei noastre în CUC au ţinut să menţioneze, că mai mulţi demnitari ai regiunii transnsitrene au acces liber peste acest pod, exprimîndu-şi în comun cu alţi reprezentanţi la CUC nedumerirea în legătură cu refuzul delegaţiei transnistrene.
În legătură cu incomoditatea creată reprezentantul OSCE în CUC a specificat că reieşind din această situaţie, structura care o reprezintă va fi nevoită să opereze modificări în programul activităţii, ce în ultima instanţă va crea impedimente în monitorizarea Zonei de Securitate şi a exprimat regretul că reprezentanţii Tiraspolului au luat o astfel de decizie.
Reamintim ca în perioada 5 – 7 noiembrie, preşedinţia Irlandeză a OSCE, împreună cu Misiunea OSCE în Moldova, vor organiza vizita de trei zile la Chişinău şi Tiraspol a mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare transnistreană în formatul „5+2”, care începe pe, 5 noiembrie. În această perioadă misiunea OSCE urmează să aibă o serie de discuţii importante atît la Chişinău, cît şi Tiraspol vizînd problema raioanelor de est ale ţării.


