Tiraspolul își bate joc de Chişinău: Prioritare sunt relaţiile cu Rusia
Administraţia separatistă de la Tiraspol şi-a stabilit drept prioritate de bază integrarea în structurile euro-asiatice, după care urmează procesul de negocieri privind soluţionarea diferendului transnistrean.

Declaraţia a fost făcută de către pretinsul ministru de externe, Nina Ştanski, după întrevederea cu vicepremierul Eugen Carpov, de la sediul misiunii OSCE din Chişinău.
Mai mult Ştanski spune că „relaţiile cu Moldova se situează după Rusia şi Ucraina în topul priorităţilor”.
În acelaşi timp aceasta a declarat că modificarea misiunii de pacificare nu poate fi discutată în procesul de negocieri sau în altă parte, iar administraţia din stânga Nistrului nu ia în calcul acest lucru. La rândul său, Eugen Carpov a declarat că misiunea trebuie transformată în una civilă şi nu mărită ca număr sau înarmată, după cum spun unii oficiali ruşi sau de la Tiraspol


