Timofti renunţă la ultimatum. Pe 5 aprilie nu vom afla numele candidatului la funcţia de premier
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, nu va anunţa un candidat la funcţia de premier pe data de 5 aprilie. Declaraţia a fost făcută de şeful statului după ce a avut consultări cu liderii formaţiunilor din fosta AIE.

"Am declarat anterior că până la 5 aprilie voi găsi un răspuns la această întrebare. Am convenit ca ei să se mai consulte. Singuri au cerut ca să nu fac declaraţii în aces sens. Vom discuta mai departe cu liderii politici dacă va fi necesar", a declarat Nicolae Timofti.
"Eu sunt obligat să anunţ un candidat conform Constituţiei. Legea Supremă nu spune termeni concreţi, noi vom folosi teremeni rezonabili. Poate fi o lună, două sau mai mult, în dependenţă de situaţie. Noi suntem aproape de luarea unei decizii. Poate fi săptămâna asta, dar poate fi şi mai târziu", susţine şeful statului.
"Sper să ieşim din această situaţie fără alegeri anticipate. Asta va fi în folosul cetăţenilor. Anticipate înseamnă cheltuieli suplimentare, care vor fi direcţionate bunăoară spre ridicarea pensiilor cetăţenilor", a mai spus preşedintele ţării.


