theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Мая 2012, 17:54
726
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Timofti pregătește inițiative legislative pentru a impulsiona procesul de reformare a justiției

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit marți, 29 mai a.c., la reședința sa oficială, pe șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel.

În finalul întrevederii, președintele Timofti i-a mulțumit lui Dirk Schuebel. Foto: m.protv.md
În finalul întrevederii, președintele Timofti i-a mulțumit lui Dirk Schuebel. Foto: m.protv.md

În cadrul întrevederii, oficialul european a salutat adoptarea, de către Parlament, a Legii privind asigurarea egalității și a Strategiei de reformare a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, legi importante pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Președintele Timofti a semnat ieri, 28 mai a.c., decretele de promulgare a celor două legi.

Nicolae Timofti i-a transmis lui Dirk Schuebel că Republica Moldova va continua modernizarea legislației sale și reformele convenite cu Uniunea Europeană. Șeful statului a menționat ca prioritate în acest sens reformarea justiției și a declarat că pregătește inițiative legislative care să impulsioneze acest proces.

La rândul său, șeful Delegației UE a anunțat că Uniunea Europeană ar putea consolida în 2013 asistența financiară destinată statelor care fac parte din Parteneriatul Estic, inclusiv Republicii Moldova, după principiul „mai mult pentru mai mult”.

În finalul întrevederii, președintele Timofti i-a mulțumit lui Dirk Schuebel pentru sprijinul pe care Uniunea Europeană îl acordă Republicii Moldova.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована