Timofti, Lupu și Filat au marcat „Ziua Victoriei”
Zeci de veterani şi sute de tineri au marcat împreună „Ziua Victoriei”. Aceştia s-au reunit la Memorialul Eternitate, unde au depus flori în memoria combatanţilor căzuţi în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

La eveniment au participat veterani ai armatei sovietice şi ai celei române. Ei au menţionat importanţa evenimentului şi faptul că astăzi s-au reunit împreună pentru a sărbători cea de-a 67 aniversare de la victoria asupra fascismului.
În centrul atenţiei a fost desigur conducerea ţării, care nu a ratat şansa de a lansa promisiuni pentru un viitor mai bun. Primul a ajuns la memorialul Eternitate speakerul Marian Lupu. Peste 10 minute, şi-au făcut apariţia preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Vlad Filat.
„În această zi, putem citi pe chipul fiecăruia lacrimi de comemorare a eroilor, a celor care au luptat, s-au sacrificat pentru a pune capăt acelui război. Acest lucru demonstrează încă o dată că nu există nimic mai sfînt decât memoria şi recunoştinţa pentru eroii care au luptat pentru pace”, a declarat premierul Vlad Filat. Prim-ministrul a ţinut un discurs şi în limba rusă.
Urmăriți o galerie de fotografii de Mircea Zatușevschi, fotograful Jurnal.md.























