Timofti a tinut un discurs la summit-ul OCEMN
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat ieri, 26 iunie, la summit-ul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), care s-a desfăşurat în Turcia, la Istanbul, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la crearea organizaţiei. Timofti a ţinut un discurs în faţa participanţilor în care a vorbit despre interesul Republicii Moldova faţă de unele proiecte lansate în cadrul OCEMN, cum ar fi un coridor de transport energetic şi o autostradă inelară a Mării Negre.

În cadrul summit-ului, participanţii au subliniat necesitatea consolidării contactelor umane şi de afaceri pentru crearea unui mediu favorabil de dezvoltare a unor proiecte comerciale, umanitare, de securitate şi de mediu în regiunea Mării Negre. Aceste deziderate au fost incluse în declaraţia finală a reuniunii.
Totodată, mai mulţi vorbitori au pledat pentru depăşirea, prin voinţă politică, a divergenţelor existente între unele state membre ale OCEMN, cum sînt Armenia şi Azerbaidjan.
După încheierea reuniunii, Preşedintele Timofti a avut o întrevedere cu omologul său georgian, Mihail Saakaşvili, cu care a discutat despre schimbul de experienţă în ceea ce priveşte integrarea europeană a celor două ţări şi proiecte comune comerciale şi educaţionale.


