theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Июля 2012, 13:55
584
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tarlev face dezvăluiri despre activitatea sa de premier

Fostul prim-ministru, Vasile Tarlev consideră că trebuie să aibă aceleaşi privilegii ca şi ex-preşedinţii R. Moldova şi în primul rând să beneficieze de gardă de corp. Tarlev a dezvăluit că a fost ameninţat de nenumărate ori şi acum se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale.

Foştii prim-miniștri ai Republicii Moldova vor deţine paşapoarte diplomatice pe viaţă
Foştii prim-miniștri ai Republicii Moldova vor deţine paşapoarte diplomatice pe viaţă

“În cei şapte ani cât am fost premier, am avut diferite situaţii când chiar am fost ameninţat că atunci când voi pleca din funcţie voi fi pedepsit pentru că am luptat împotriva anumitor ilegalităţi. Am fost puternic şi nu am cedat în faţa ameninţărilor, dar am şi eu familie, copii, rude şi cred că ar fi corect să ne fie asigurată protecţie, securitate, dar şi anumite privilegii. Conducătorii vor să facă ordine şi regulă în ţară, însă statul nu prea se gândeşte la viaţa lor de după expirarea mandatului”, a precizat Vasile Tarlev, citat de Infotag.

Fostul premier a recunoscut că în perioada cât a fost în fruntea Guvernului i s-au propus miliarde pentru a semna diferite documente, dar a refuzat.

„Actuala conducere a format chiar şi o comisie din 47 de persoane pentru a verifica activitatea mea, dar nu a găsit nimic. Fiecare act pe care l-am semnat a fost citit de două ori. Munceam în Guvern chiar şi până la 2 noaptea, doar pentru a face totul în conformitate cu legea. Aveam chiar şi o poreclă. Mi se spunea „Bucva i”, pentru că citeam amănunţit înainte de a semna, ceea ce nu au făcut alţi premieri”, a explicat Tarlev.

Amintim că deputații PLDM  au înregistrat în Parlament un proiect de lege potrivit căruia foştii prim-miniștri ai Republicii Moldova vor deţine paşapoarte diplomatice pe viaţă, fără alte privilegii de care dispun în prezent ex-preşedinţii de stat.

Sursa: www.union.md

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована