theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
31 Июля 2013, 11:53
376
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tănase nu este de acord cu o decizie a instituţiei pe care o conduce

Alexandru Tănase, Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), nu este de acord cu decizia instanţei din 4 iunie 2013 care a declarat neconstituţională legea ce interzice simbolurile comuniste şi promovarea ideologiilor totalitare.

În opinia sa, Parlamentul deţine un mandat politic să dezvolte în norme recomandările cuprinse în raportul comisiei speciale.
În opinia sa, Parlamentul deţine un mandat politic să dezvolte în norme recomandările cuprinse în raportul comisiei speciale.

 Această decizie va fi publicată zilele următoare în „Monitoriul Oficial” şi, în legătură cu aceasta, Alexandru Tănase a publicat pe blogul său opinia separată pe care o are în problema respectivă. 

„Nu pot fi de acord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr.12 din 4 iunie 2013, de a declara neconstituţională Legea nr.192 din 12 iulie 2012 (interzicerea simbolurilor comuniste şi a promovării ideologiilor totalitare). Îmi sprijin decizia, în special, pe raţiunea Legii nr.192 din 12 iulie 2012. În opinia mea, constatările colegilor mei, potrivit cărora legislaţia nu este suficient de previzibilă în aplicarea sa, nu pot reprezenta în sine, în această situaţie particulară ce face obiectul sesizării, un substrat suficient pentru a ajunge la concluzia că legislaţia nu corespunde criteriilor de accesibilitate, claritate şi previzibilitate. Consider că ambiguităţile de interpretare a normelor legale pot fi soluţionate de către legiuitor, motiv pentru care ar fi fost suficientă formularea unei adrese către Parlament”, afirmă el.

Alexandru Tănase aminteşte că Parlamentul a luat această decizie în baza raportului unei comisii speciale privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar din Republica Moldova. În opinia sa, Parlamentul deţine un mandat politic să dezvolte în norme recomandările cuprinse în raportul comisiei speciale.

„Nu pot fi de acord cu afirmaţia autorilor sesizării că responsabilitatea pentru crimele comise în perioada comunistă (represiunile fizice, persecutarea judiciară pentru opiniile sau convingerile politice şi religioase, deznaţionalizarea etc.) revine exclusiv persoanelor care le-au comis, şi nu sistemului propriu-zis, care a utilizat simbolurile secera şi ciocanul. Consider că răspunderea este una solidară, atît a sistemului totalitar, cît şi a persoanelor care au fost instrumentele acestui sistem. Sancţiunea pentru crimele comise de sistemul totalitar ar consta în interzicerea simbolicii folosite de acesta, pe cînd eliminarea din viaţa publică a persoanelor care au comis nemijlocit aceste crime ar fi posibilă prin adoptarea unei legi a lustraţiei, pentru a preîntîmpina accesul acestora la funcţii de stat”, mai soune Preşedinhtele CC.

De asemenea, Alerxandru Tănase afirmă că, în cazul Republicii Moldova, „problema simbolicii comuniste nu poate fi tratată in abstractio, în afara contextului istoric şi social în care aceste simboluri au ajuns a fi cunoscute de către populaţia ţării noastre”.

El consideră că Parlamentul Republicii Moldova are obligaţia de a reveni la acest subiect cu noi reglementări care ar ţine cont de lacunele constatate prin Hotărîrea Curţii Constituţionale din 4 iunie 2013 şi de recomandările în această problemă formulate de Comisia de la Veneţia şi OSCE/BIDDO.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована