Tănase: Limba oficială a Republicii Moldova este limba română, indiferent de conținutul articolului 13
Modificare a articolului 13 din Constituție are mai mult o valoare tehnică nu și una de substanță, iar hotărârile Curții sunt texte cu valoare constituțională, fiind parte integrantă a Constituției și fac corp comun cu dispozițiile pe care le interpretează, fiind obligatorii pentru executare pentru toate instituțiile statului.

De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook.
„Desigur, este salutabil faptul că deputații au decis să aducă textul articolului 13 din Constituție în concordanță cu Hotărârea Curții Constituționale. Acest proiect, fiind elaborat în unison cu Hotărârea Curții din 5 decembrie 2013, ar aduce claritate textului constituțional. La rândul său, Parlamentul este cel care are obligația constituțională să se conformeze deciziilor CCM și, după caz, să opereze modificările necesare pentru a aduce cadrul normativ în conformitate cu prevederile acestora. Vreau doar să atrag atenția asupra faptului că o eventuală modificare a art. 13 din Constituție, are mai mult o valoare tehnică, nu și una de substanță”, scrie pe pagina sa Tănase.
De asemenea, fostul președinte al CCM a menționat că pentru a produce efecte juridice, hotărârile CCM nu au nevoie să fie validate de Parlament, ele se aplică direct, imediat și fără nici o condiție de formă suplimentară, scrie realitatea.md.
„Potrivit hotărârii CCM nr.33 din 10 Octombrie 2013, „Hotărârile CCM se aplică direct, fără nici o altă condiție de formă, iar interpretarea oficială a normelor constituționale este imperativă”. Pornind de la aceste prevederi legale, Hotărârea CCM din 5 decembrie 2013 are valoare de text constituțional, iar limba oficială a Republicii Moldova este limba română, indiferent de conținutul articolului 13. 2”, conchide Tănase.
Alexandru Tănase a fost din aprilie 2011 până în mai 2017, judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, exercitând și funcția de președinte al Curții Constituționale. Acesta a fost succedat de Victoria Iftodi.


