Sturza: Ne facem de râs, dacă alegem președintele prin Skype
Fostul premier, Ion Sturza, consideră că Veronica Bacalu, candidatul AIE la funcția de șef al statului, trebuia demult să vină în Republica Moldova.

„Dacă dumneaei a dat consimţământul a doua zi trebuia să fie deja cu biletul în mână spre Republica Moldova. Este un lucru de bun simţ să apari în faţa ochilor opiniei publice, nu să mai alegem, să ne facem de râs în toată lumea, să alegem prin skype preşedintele, dacă chiar se doreşte acest post”, a declarat Sturza pentru Radio „Europa Liberă”.
Totodată, omul de afaceri are doar cuvinte de laudă în adresa „Are o experienţă extraordinară la o instituţie financiară internaţională. Cunoaşte toate avantajele din integrare a noastră în spaţiul economic european şi este prin convingeri un adept al vectorului european al republicii Moldova. De aceea a avut şi o carieră frumoasă şi în Republica Moldova şi la FMI”, a adăugat Ion Sturza.
Totodată, fostul premier a negat că Veronica Bacalu nu cunoșate limba română, așa cum se vehiculează pe rețelele de socializare. „Perfect o cunoaşte. Perfect cunoaşte limba română, este o româncă de-a noastră, din Basarabia”, a spus Sturza.
El este convins că Veronica Bacalu va deveni președinte. „Sunt absolut convins că vor fi 61 de voturi”, a spus Sturza.


