Sturza: "Decizia CC a fost penibilă"
Ion Sturza afirmă că decizia Curţii Constituţionale prin care Filat a fost privat de dreptul de a mai ocupa funcția de Prim-Ministru, a fost una penibilă bazată pe interpretări. În același timp, Sturza se contrazice și spune că pe de altă parte, decizia a fost una benefică.

„Dacă să respectăm spiritul deciziei CC şi noi am fost demişi, deşi nu din motive de corupţie, a fost o formulare de alt gen. Spiritul e că guvernul sau primul ministru care a fost demis nu mai poate să-şi ceară un mandat şi asta mi-a dat o explicaţie de ce eu nu pot veni în politica moldovenească. Dar totuşi este o decizie penibilă. A fost o decizie benefică pentru ţară că a salvat multe lucruri că acea înţelegere care se contura era una cu totul şi cu totul monstruoasă, ştiindu-i astăzi unele detalii. Până la urmă CC a făcut un lucru bun, dar din punct de vedere legal, a fost o decizie incorectă. Bineînţeles că Constituţia este o declaraţie şi trebuie să respectăm anumit spirit. Această decizie dată a fost la limită, bazată mai mult pe interpretări, decât pe Constituţie”, a declarat Sturza la emisiunea „Politica”.
Guvernul Sturza a activat în perioada 19 februarie – 12 noiembrie 1999. Ion Sturza a fost desemnat pentru funcția de premier de către președintele Petru Lucinschi.


