Streleț: PCRM va ieși foarte șifonat din aceste dezbateri
Liderul fracțiunii Partidului Liberal Democrat, vicepreședintele formațiunii Valeriu Streleț, a comentat moțiunea de cenzură inițiată astăzi, 28 martie, de PCRM. Potrivit lui, comuniștii vor ieși „foarte șifonați din această dezbatere”, relatează UNIMEDIA.

Valeriu Streleț a menționat că subiectul moțiunii este inventat. „În principiu, nu este nimic nou în acțiunile comuniștilor, la fel cum nu vor fi noi și originale comentariile noastre. Comuniștii folosesc această abordare foarte permisivă a Regulamentului Parlamentului privind moțiunile de cenzură pentru a se menține în atenția opiniei publice, pentru a mai degenera dezbateri credibile, dar sunt în mare măsură sterilă. Scopul comuniștilor este de a crea cât mai multă zarvă și vâlvă”, a declarat liberal-democratul. Acesta a mai spus că opoziția preferă acte de „autoschingiuire”. „Ei nu iau în calcul consecințele acestei examinări care vor fi ca și la procedurile precedente. Firește că Parlamentul nu va susține această moțiune. Comuniștii vor primi o replică pe măsură, care îi va scoate foarte șifonați din această dezbatere. Dacă lor le place astfel de acte de autoschingiuire lasă să le practice în continuare. Noi le vom răspunde cu demnitate și cu foarte multe argumente”, a adăugat Streleț.


