Starea sănătății lui Voronin îl alertează pe Tkaciuk
Plecarea celor trei comunişti din partid ar putea avea un impact asupra stării sănătății liderului PCRM, Vladimir Voronin. De această părere este deputatul comunist, Mark Tkaciuk, care se declară şocat de “ trădarea” celor trei “tovarăşi” şi recunoaşte că partidul trece prin momente complicate.

„Acum o săptămână am avut plenara, iar Mişin, fiind membru al Comitetului central, a participat activ, a ridicat mâna, nu s-a opus nici unei decizii. Suntem într-o situaţie foarte complicată. I-am cunoscut pe aceşti tovarăşi foarte bine şi nu i-am bănuit niciodată că ar putea trăda. Ceea ce s-a întâmplat este un şoc pentru partidul nostru. Înţelegem că partidul va înfrunta această situaţie, dar iată cum va face faţă acestei probleme Vladimir Nicolaevici nu se ştie”, a declarat Tkaciuk pentru Europa Liberă.
Totuşi, Victor Stepaniuc crede că vinovat de plecarea celor trei se face chiar comunistul Tkaciuk. „Este cunoscut că Vladimir Voronin şi-a apropiat o anumită grupare în ultimii ani, iar acest lucru îi nemulţumeşte pe cei care au stat la începutul partidului. Şi mai sunt tacticile de la 2005 încoace, toate eşecuri datorate lui Tkaciuk”, a declarat dânsul.
Sursa: www.union.md


