Socialiştii şi liberalii au încălcat legea
Deputaţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova îi acuză pe socialiști și pe liberali, că ar fi încălcat legislația atunci când au prezentat rapoarte separate pe marginea investigațiilor efectuate de Comisia de anchetă privind situația de pe piața valutară și cazurile Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank.

Comununiştii susţin că deputaţii PL şi PSRM au încălcat legea cu privire la secretul de stat atunci când au inclus în rapoartele lor date cu caracter secret.”Tot ce ține de o comisie de anchetă unde sunt examinate materiale cu parafă ”strict secretă”, nu s-a ținut cont de această normă. Unii colegi din PSRM și PL au făcut publice date chiar din cadrul mersului anchetei.
Este regretabil că acești coelgi au ieșit în public și au dezvăluit aceste informații secrete, cu ”strict confidențial””, a declarat comunistul Anatolie Zagorodnîi.Totodată, deputatul a mai spus că peroanele care au dat publicității acest raport strict secret vor fi pedepsite.
Politics.MD menţionează că potrivit Legei Nr. 245 din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat, se spune în Articolul 38, punctul 1, că Persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi poartă răspundere penală, civilă, administrativă sau disciplinară conform legislaţiei.


