SIS confirmă: Incidentul de la Varnița - o provocare
Incidentul de la Varniţa a fost o provocare gestionată de administraţia separatistă de la Tiraspol. Informaţia a fost confirmată în exclusivitate pentru Jurnal TV de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. Ofiţerii SIS afirmă că au avut informaţii despre o posibilă destabilizare în regiunea de est a ţării şi că au avertizat conducerea ţării.

„Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova la etapa anticipativă a intrat în posesia datelor cu privire la posibile incidente în regiunea de Est. Instituţia a informat conducerea ţării, fiind concomitent instituită coordonarea acţiunilor de prim ordin, în scopul neadmiterii destabilizării şi tensionării situaţiei din Zona de securitate. Monitorizările desfăşurate de Serviciu denotă faptul că scenariul aplicat la Varniţa face parte dintr-un complex de acţiuni cu tentă evident-provocatoare, gestionată de pretinsa administraţie transnistreană”, se spune în răspunsul SIS pentru Jurnal TV.
Solicitat de Jurnal TV, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova, Vlad Ţurcanu, a declarat că nu comentează subiecte clasificate, precum corespondendenţa dintre Preşedinţie şi SIS. Şeful statului însă a comentat incidentul a doua zi după producerea acestuia.
„Sunt mirat că ei caută artificial aceste situații de conflict. Armata rusă trebuie să fie retrasă, să fie instalată puterea legală pe tot teritoriul RM şi atunci o să fie linişte şi ordine”, a declarat atunci Nicolae Timofti.
Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, instituţia a pornit o investigaţie pentru a stabili legalitatea acţiunilor întreprinse de separatiştii cu funcţii la Tiraspol. Totodată, SIS-ul este disponibil să ofere informaţii pentru ca anchetatorii să stabilească dacă la incidentul de la Varniţa au fost implicaţi şi cetăţeni ai Republicii Moldova. Asta după ce Jurnal TV a relatat că vagoanele care au fost instalate de secesionişti la Varniţa au fost procurate din Chişinău cu doar câteva ore înainte de izbucnirea tensiunilor.
Incidentul de la Varniţa s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Separatiştii au încercat să instaleze două posturi noi de control pe teritoriul aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Tiraspolul şi-a motivat decizia prin necesitatea de a contracara contrabanda. Locuitorii din Varniţa şi Gura Bâcului, care riscau să fie izolaţi de restul ţării prin posturi de control transnistrene, au ieşit în stradă chiar în toiul nopţii pentru a evacua containerele. După ore de altercaţii, separatiştii au cedat.
Vedeți mai jos declarația integrală a SIS:



