Silvia Radu, primar interimar. PL sesizează Curtea Constituțională
Partidul Liberal a anunțat că se va adresa Curții Constituționale pentru a solicita interpretarea Legii Supreme în cazul numirii celor doi viceprimari ai municipiului Chișinău.

Anunțul a fost făcut de către conducerea partidului în cadrul unei conferințe de presă, după ce primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, a renunțat la interimat în favoarea viceprimarului Silvia Radu, scrie realitatea.md.
”Vom solicita cu ajutorul deputaților din Parlament interpretarea Constituției întru a clarifica foarte clar care este întinderea interimatului funcției pe mandat de ales local. La fel am făcut în 2013, atunci când a apărut interimatul funcției de președinte al Parlamentului. Atunci, Curtea a scris negru pe alb că nu poate fi egalat sub nicio formă președintele Parlamentului și interimarul, pentru că diferă forma de alegere și de demitere”, a declarat vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu.
Consilierii liberali au pregătit deja o cerere în instanța de judecată pentru a contesta legalitatea dispozițiilor de desemnare a Silviei Radu și a lui Ruslan Codreanu, prin care au fost numiți viceprimari. De asemenea, vor scrie din numele partidului și a deputaților PL și vor face adresări către Consiliul Europei și a altor structuri europene pentru a ”arăta derapajele grave care au loc la nivelul municipiului Chișinău, dar și al R. Moldova”.


