Ședință de 5 minute la Parlament. Comuniştii vor alegerea unui preşedinte al Legislativului cu împuterniciri depline
Ședința de astăzi a Parlamentului a durat 5 minute. Deputații au decis să ia pauză până mâine, iar până atunci să aibă loc discuții pentru identificarea candidaturilor la funcția de președinte al Parlamentului.

Propunerea a venit din partea liderului PCRM, Vladimir Voronin.
„S-a creat o situație foarte complicată în structurile de guvernământ, când Executivul a fost demis, Parlamentul a rămas fără președinte și noi împreună inventăm diferite modele, inițiative, ce ține de interimatul funcției de speaker. Noi propunem să luăm o pauză până mâine, iar în timpul ăsta să discutăm despre candidaturi la funcția de președinte al Parlamentului. Mâine să ne convocăm și să începem procedura de alegere a președintelui Parlamentului”, a declarat Voronin.
Propunerea a fost susținută cu majoritate de voturi și astfel Parlamentul a luat pauză până mâine, la ora 10:00, când va avea loc următoarea ședință a Legislativului.
Amintim că Marian Lupu a fost demis săptămâna trecută din funcția de preşedinte al Parlamentului cu votul a 76 de deputați PCRM, PLDM şi al unor neafiliaţi.
După demiterea lui Marian Lupu, Parlamentul a votat un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului care prevede că Legislativul poate fi condus de unul dintre vicepreședinți în caz de deces, revocare sau demitere a președintelui Parlamentului.


