Serviciul de Informaţii şi Securitate are o nouă conducere. Vitalie Pîrlog a fost numit director
Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) are o nouă conducere. Vitalie Pîrlog a fost votat de majoritatea parlamentară, cu 55 de voturi.

„Dacă îl propuneau comuniştii poate şi nu era să fie votat, dar aşa l-au propus democraţii. Totuşi, Pîrlog este un jurist de forţă, fapt care ar permite o bună conduită din partea lui către SIS”, a declarat Voronin la şedinţa Parlamentului.
Deputatul liberal, Alina Zotea, înainte de a fi supusă candidatura lui Pîrlog, a fost interesată cum el comentează instrumentarea cazurilor din aprilie 2009. Drept răspuns, i s-a adus la cunoştinţă că este un raport realizat la acest subiect. Ulterior, ea l-a mai întrebat în ce perioadă şi-a construit casa care presa vehiculează că ar costa aproape 5 milioane de lei. La fel, ca răspuns, i s-a menţionat activitatea ce a avut-o şi sfera de unde vine. ,,L-am achiziționat cu mult după plecarea mea de la Ministerul Justiției”.
La fel liberalul Ion Apostol i-a propus să treacă testul poligraf, chiar dacă aceasta nu este menţionat în procedura de rigoare. Pîrlog a acceptat, menţionând că este dispus să treacă oricare etapă se doreşte.
„Toate cheltuielile pentru testul poligraf vă rog să le scrieţi pe Partidul Liberal. Aduceţi vă rog un detector de minciuni. Este undeva în Parlament?”a glumit preşedintele Parlamentului, Andrian Candu
„Trăiască comuniştii şi elevii lor”, a conchis Ghimpu.
Într-un final, Vitalie Pîrlog a fost votat de 55 de deputaţi şi a depus jurământul în plenul Parlamentului.
Potrivit ziarului Adevărul, ex-ministrul Justiţiei susţine că a avut în 2012 un salariu de 15.000 de lei, iar din consultaţii juridice a câştigat 120.000 de lei. Are o casă în valoare de 666.000 lei, cumpărată în 2011.
Vitalie Pîrlog s-a născut la 28 iulie 1974, în orașul Nisporeni (Republica Moldova). A studiat între anii 1992–1997 la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Departamentul Drept, specialitatea – Drept internațional.
Activitatea profesională și-a început-o în anul 1993 în calitate de consultant juridic în cadrul unei companii private internaționale. În perioada anilor 1997-2001 activează în funcția de consultant principal în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Serviciul acte ale Președintelui.
În ianuarie 2001 este numit Director adjunct al Direcției Agent Guvernamental și Relații Internaționale a Ministerului Justiției. Din anul 2001 este Reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Director al Direcției Generale Relații Internaționale și Integrare Europeană a Ministerului Justiției.
În perioada anilor 2001-2005 a activat în calitate de membru al Comitetului Director pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, membru al Comisiei Europene pentru Eficacitatea Justiției a Consiliului Europei, membru al Comitetului de Experți pentru ameliorarea procedurilor de protecție a drepturilor omului din cadrul CDDH al Consiliului Europei, conducător al delegației moldave la Comitetul European pentru problemele penale al Consiliului Europei. Din anul 2005 este membru al Comisiei guvernamentale permanente pentru organizarea executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova.
La data de 20 septembrie 2006, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog este numit în funcția de ministru al justiției. El și-a păstrat funcția de ministru și în noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008. La 14—25 septembrie 2009 a deținut interimatul șefiei cabinetului de miniștri, înainte ca guvernarea să fie transferată de la comuniști la Alianța pentru Integrare Europeană.
Din 2009, acesta a fondat şi condus Asociaţia Obştească „Alianţa pentru Justiţie şi Drepturile Omului”, care, la fondare, şi-a propus drept scop „promovarea principiilor democratismului, supremaţiei legii, guvernării responsabile”.
Pârlog îi avea în calitate de colegi pe Nicolae Eşanu, fost viceministru al Justiţiei în guvernul PCRM şi Valentin Zubic, fost viceministru de Interne în acelaşi guvern.
Vorbește limbile moldovenească (română), franceză și rusă.


