Serafim Urechean, ar putea reveni în politică…
Preşedintele Curţii de Conturi (CC), fostul lider al Alianţei "Moldova Noastră", Serafim Urechean, nu exclude posibilitatea revenirii sale pe scena politică.

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", întrebat despre aceasta în timpul emisiunii "Studio deschis", difuzate, miercuri seara, de postul de televiziune TV7, Urechean a spus că "soldatul care nu se visează general este un idiot", comentînd astfel propria promisiune de a deveni şef de stat.
Urechean a lăsat să se înţeleagă că revenirea în politică ar putea să aibă loc prin participarea la alegerile de primar la Chişinău, în anul 2015.
"Mai este timp. Nu pot afirma univoc, dar mă doare sufletul pentru oraşul meu, pentru că Chişinăul este oraşul fiecăruia dintre noi, este oraşul nostru. Noi am reuşit să facem multe cu fonduri puţine, iar acum există oportunităţi mari. În anii 90, bugetul municipiului era de 500 mii lei, acum este de 2,5 mlrd. Mă doare sufletul pentru ceea ce se întâmplă în capitală", a subliniat Urechean.
Serafim Urechean a deţinut mandatul de primar de Chişinău între anii 1993 - 2005, iar după alegerile parlamentare din anul 2006 a părăsit acest post, devenind liderul fracţiunii parlamentare de opoziţie a Alianţei "Moldova Noastră". "Nu regret acest lucru căci, astfel, am contribuit considerabil la lupta împotriva comunismului şi la eliminarea comuniştilor de la putere. Anume atunci a demarat acest proces, încheiat în anul 2009 cînd nu am permis PCRM-ului să găsească un vot şi să se menţină la putere", a afirmat Urechean.
El a confirmat faptul că a negociat în anul 2000, cu preşedintele de atunci al ţării, liderul PCRM, Vladimir Voronin, dar a respins zvonurile conform cărora i s-ar fi oferit bani sau el ar fi dorit să obţină mai mulţi bani. "Am ştiut cu cine am de-a face. Toate negocierile s-au purtat în prezenţa reprezentantului UE, Kalman Mizsei şi nu putea fi nici vorbă ca acest vot să fie vândut. Nu m-ar fi înţeles rudele mele, s-ar fi întors în sicriu strămoşii mei, exilaţi de comunişti în Siberia şi înmormântaţi acolo ", a declarat Urechean.
Comentînd afirmaţia lui Voronin că liderii celor trei partide care au format ulterior Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) "s-au comportat ca în bancul despre baia armenească, cînd toţi doreau să se aplece după săpun ...", Urechean a spus că "la urma urmei a ieşit că Voronin însuşi s-a aplecat". "Mi se pare că tocmai el a ajuns în acest banc nu în rolul de băiaş, ci de cel care se apleca după lighean. Pentru că să ai 60 de voturi şi să fii incapabil să găseşti un vot prin negocieri, scuzaţi-mă, vorbeşte despre ceva. Voronin demult trebuia să se retragă din postul de preşedinte al PCRM-ului, să cedeze funcţia cuiva dintre tineri. Trebuie să pleci la timp. În PCRM au demarat deja anumite procese şi finalul acolo este unul singur. Acest partid nu este deloc unul comunist, ci profund antimarksist şi antileninist. Îmi este milă de Voronin, care nu are destul curaj ca să plece. Îmi este milă şi de alegătorii, care mai cred în acest partid, dar vor rămâne la oala spartă", a spus Serafim Urechean.


