Senatorul american John McCain, vine la Chisinau
Senatorul american John McCain este asteptat intr-o vizita la Chisinau, in contextul ingrijorarilor exprimate de catre oficiali de la Washington in legatura cu impactul crizei din Ucraina asupra conflictului din regiunea transnistreana, anunta Departamentul de Stat intr-un comunicat de presa, citat de Mediafax.

Solicitata de IPN, Liliana Vitu-Esanu, consilierul premierului de la Chisinau, a spus ca Iurie Leanca are pe agenda sa fixata o intrevedere cu senatorul american in prima jumatate a zilei de joi, 17 aprilie.
In urma anexarii peninsulei Crimeea de catre Rusia, senatorul John McCain a criticat dur Rusia si a atras atentia in legatura cu situatia din Republica Moldova. Oficialul american avertiza ca presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin ar putea viza Republica Moldova si Letonia dupa anexarea regiunii ucrainene Crimeea.


