Semnarea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, prevăzut pentru septembrie 2013
Premierul Vlad Filat a menționat în cadrul unei întrevederi cu șeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, că semnarea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător este prevăzută pentru luna septembrie 2013.

„Republica Moldova este un stat european şi nimeni până acum nu a reuşit să conteste acest lucru. Ţara noastră este singura de origine latină care nu face parte din familia europeană şi noi, zi de zi, prin acţiuni trebuie să ne apropiem de valorile europene”, a precizat premierul astăzi, 25 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.
Șeful Guvernului a spus că a solicitat autorităţilor de la Tiraspol să delege reprezentanţi la negocierile cu UE privind crearea Zonei de Comerţ Liber şi va aborda acest subiect şi mîine în cadrul vizitei pe care o va efectua la Rîbniţa.
De asemenea, premierul a cerut oficialilor implicaţi în negocierea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător să comunice intens, pentru ca negocierile să se desfăşoare în termenii stabiliţi.Un alt aspect la care s-a referit primul ministru a ţinut de libera circulaţie a moldovenilor în Uniunea Europeană, precizând că din cele 42 de acte legislative ce trebuiau ajustate la solicitările europene 40 deja au fost adoptate.
„Noi vom îndeplini toate angajamentele asumate, astfel încât cetăţenii Republicii Moldova să primească circulaţie liberă în spaţiul european”, a subliniat Filat.La rândul său, Dirk Schuebel a menționat că relaţia dintre Republica Moldova şi UE a intrat într-o nouă fază, odată cu lansarea negocierilor pe marginea creării Zonei de Comerţ Liber.Totodată, oficialul european s-a referit la oportunităţile pe care le oferă piaţa europeană agenţilor economici moldoveni şi a menţionat că, începând cu anul 2009 circuitul comercial dintre R. Moldova şi UE este în continuă creştere, atingând cifra de2,7 mlrd euro în 2011.


