theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Августа 2017, 11:34
486
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Şeful Procuraturii, acuzat de Ghimpu: Încearcă să dea vina pe mine

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susține că procurorul Viorel Morari se ocupă de politică și manipulează opinia publică.

Şeful Procuraturii, acuzat de Ghimpu: Încearcă să dea vina pe mine. Foto: Colaj Point
Şeful Procuraturii, acuzat de Ghimpu: Încearcă să dea vina pe mine. Foto: Colaj Point

Aceasta, după ce Morari a făcut declarații în cadrul unui interviu pentru Realitatea.md. 

„Așadar, dle procuror V.Morari, ca profesionist sunteți obligat să știți, că vina unui cetățean în săvârșirea unei infracțiuni nu este recunoașterea lui în cele ce i se impută, ci validitatea probelor care-i demonstrează vinovăția. Adică, dovezi incontestabile, pe care învinuitul nu le-ar putea respinge nici măcar fiind în libertate; și nu doar după ce a fost închis mai multă vreme în penitenciarul nr. 13!... Căci e bine cunoscut faptul, mai ales de către D-ră, cât de mulți oameni au fost judecați și au făcut ani grei de pușcărie doar pentru că au fost nevoiți să-și recunoască vina. Și nu în baza probelor, care le-ar fi demonstrat vinovăția, ci în baza unor "bănuieli rezonabile"!”, a scris Mihai Ghimpu într-o postare pe rețele de socializare.

Totodată, acesta a făcut din nou referire la motanul prezentat în calitate de probă în dosarul Chirtoacă. 

„D-le procuror Morari, nu faceți lumea să râdă în continuare de "probele" date de cei, care au săvârșit ei înșiși infracțiunea (tot după datele voastre, adică a Procuraturii), inclusiv "arhivaloroasa" probă cu mâța; pentru că atunci trebuie să-i arestați pe toți cei care au ținut această mâță în brațe! Or, astfel n-o să vă ajungă destui judecători, ca să-i judecați!”, a subliniat liderul PL.

Făcând referire la declarația lui Morari în care zicea că „dosarul care îl privește pe Dorin Chirtoacă este departe de a clarifica situația din Primăria Chișinău. Acolo este doar un caz, dar probele acumulate și mai multe declarații ale unor funcționari arată, că în Primăria Chișinău au existat și alte activități susceptibile de a avea la bază acte de corupție”, Ghimpu a declarat că lui Dorin Chirtoacă i „se caută nod în papură”.

„Ca să vezi, și de ce până acum, atâta timp, aceste "alte activități" n-au fost elucidate? Poate tot din aceeași cauză - că nu sunt probe, ci doar vorbe, declarații stoarse cu forța sau date din frică; și atunci nu reiese că dosarul e cusut cu ață albă, fiind clar unul politic, odată ce Centrul Național Anticorupție și Procuratura pe care o conduceți caută prin toate cuptoarele și hornurile Primăriei material împotriva lui D. Chirtoacă!”, a scris acesta.

În postarea sa, Ghimpu a explicat și de ce dosarul este unul politic, făcând referire la acțiunile lui Nistor Grozavu.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована